Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, și-a exprimat speranța că perioada de interimat a actualului Executiv va fi de scurtă durată, apreciind că noul Guvern condus de premierul desemnat, Vasile Tofan, ar putea fi învestit de Parlament în cursul săptămânii viitoare.
Declarația a fost făcută la începutul ședinței Guvernului, despre care Osmochescu a spus că speră să fie singura desfășurată în regim de interimat.
„Să începem ședința Guvernului interimar. Sperăm să fie unica, pentru ca să ne mișcăm rapid cu noul Guvern, care, din câte am văzut în spațiul public, ar putea fi învestit probabil săptămâna viitoare”, a declarat premierul interimar.
Între timp, procesul de formare a noului Executiv este în plină desfășurare. În ultimele zile, premierul desemnat, Vasile Tofan, a avut consultări individuale cu toți cei 16 miniștri în exercițiu, solicitând fiecăruia o evaluare a activității ministerului, principalele priorități pentru următoarele 12 luni, riscurile și provocările existente, angajamentele ce decurg din procesul de integrare europeană, necesarul de resurse și posibilitățile de eficientizare a cheltuielilor administrative.
După încheierea acestor consultări, Vasile Tofan urmează să decidă asupra componenței viitorului Cabinet de miniștri și să continue dialogul cu partidele parlamentare, reprezentanții societății civile și ai diferitelor sectoare economice și sociale, în vederea definitivării programului de guvernare.
Înaintea ședinței Guvernului, mai mulți membri ai Cabinetului au fost întrebați de jurnaliști dacă se așteaptă să facă parte și din viitorul Executiv. Majoritatea au evitat să ofere un răspuns direct, precizând că decizia aparține exclusiv premierului desemnat și majorității parlamentare.
Ministrul în exercițiu al Culturii, Cristian Jardan, a declarat că a avut o discuție constructivă cu Vasile Tofan și a apreciat abordarea acestuia, exprimându-și disponibilitatea de a continua activitatea dacă i se va solicita.
„A fost o discuție foarte bună. L-am văzut determinat și mi-a plăcut abordarea lui. Nu știu ce va urma. Este decizia lui. Mi-aș dori să continui proiectele începute, dar nu mă agăț de funcție. Atât timp cât pot fi util și contribui la dezvoltarea domeniului, sunt gata să continui”, a spus Cristian Jardan.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a calificat drept prematură orice discuție privind viitoarea componență a Guvernului, subliniind că formarea echipei guvernamentale este responsabilitatea premierului desemnat.
În aceeași notă s-a exprimat și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a afirmat că discuțiile cu Vasile Tofan s-au concentrat asupra priorităților din sistemul educațional și că decizia privind continuarea mandatului îi aparține noului prim-ministru.
„Am avut o discuție foarte bună despre școli, grădinițe și universități, precum și despre principalele direcții de dezvoltare ale sistemului de educație. Mi-aș dori să continui proiectele începute, însă decizia va aparține domnului Tofan și colegilor din fracțiunea parlamentară”, a declarat Dan Perciun.
La rândul său, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a subliniat că prioritatea este continuarea reformelor și a angajamentelor asumate, indiferent de persoana care va conduce ministerul.
„Important este ca reformele să continue și ca angajamentele asumate în fața cetățenilor și în procesul de integrare europeană să fie duse la bun sfârșit. Cine va ocupa funcția de ministru este mai puțin important decât continuitatea acestor politici”, a afirmat Gheorghe Hajder.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a evitat, la rândul său, să comenteze asupra viitorului său politic, însă a dat asigurări că va continua să sprijine implementarea proiectelor începute, indiferent de funcția pe care o va ocupa.
„Am discutat despre proiectele prioritare și despre viziunea pentru perioada următoare. Este prea devreme să vorbim despre viitoarea componență a Guvernului. Important este ca echipa să își continue activitatea, iar eu voi contribui la finalizarea proiectelor indiferent de rolul pe care îl voi avea”, a declarat ministrul.
O poziție similară a exprimat și ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a precizat că a prezentat premierului desemnat situația din domeniu și principalele obiective aflate în derulare, însă decizia privind componența viitorului Cabinet aparține exclusiv lui Vasile Tofan.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat pe 11 iulie pe Vasile Tofan candidat la funcția de prim-ministru. Potrivit Constituției, acesta are la dispoziție 15 zile pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și echipa guvernamentală și pentru a solicita votul de încredere al deputaților.
