Sărbătorim Ziua Europei, iar pentru mine, personal, acest lucru înseamnă apartenența țării noastre la o comunitate de valori. 

🇪🇺

 Sunt adânc înrădăcinate în acțiunile pe care le întreprindem și modelează felul în care ne raportăm la prezentul și viitorul nostru.

O acțiune europeană bazată pe valori înseamnă și o gândire pe termen lung. De aceea, proiectul european creionat prin Declarația Schuman a putut depăși peste șapte decenii de existență și continuă să reprezinte stâlpul pe care se sprijină interesele naționale ale statelor membre.

În același timp, modul în care ne raportăm la valori este puternic influențat de educația pe care o primim. O societate care valorizează libertatea, statul de drept, democrația, egalitatea și solidaritatea este o societate în care membrii săi sunt învățați să se implice în fiecare zi civic și social.

Uniunea Europeană a făcut mult bine României 

🇷🇴

 în cei 19 ani de apartenență, iar țara noastră a contribuit la rândul ei la statornicia Uniunii. De aceea, una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat ca stat membru este că investiția în coeziune nu dă niciodată greș. Că suntem mai puternici atunci când ne sprijinim unii pe ceilalți și când reperele noastre valorice rămân profund ancorate în mințile și în sufletele noastre.

Uniunea Europeană este un proiect care a pornit mișcând sufletele oamenilor pentru pace și s-a consolidat hrănind mințile cetățenilor săi cu siguranță, prosperitate și încredere.

La mulți ani, Europa! 

🇪🇺

 La mulți, România europeană! 

🇷🇴
Author

Write A Comment