În 1880, la scurt timp după dobândirea Independenței, România cea tânără, abia ieșită din umbra imperiilor, avea ambiția de a intra definitiv în rândul statelor moderne europene. Dar pentru asta era nevoie de ceva mai mult decât teritoriu și entuziasm: era nevoie de credibilitate. Și credibilitatea, în epoca modernă, se construiește prin instituții solide.
La 17 aprilie 1880, prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii pentru înființarea unei „bănci de scompt și circulațiune”, lua naștere National Bank of Romania. A 16-a bancă centrală din lume, semn că România încerca să țină pasul cu marile transformări ale epocii.
BNR nu a fost rezultatul unei simple decizii administrative, ea a reprezentat împlinirea unei idei mai vechi a modernității românești. Rădăcinile sale coboară până în perioada pașoptistă, când revoluționarii cereau „o bancă națională, însă cu fonduri naționale”. După dobândirea Independenței, ideea ce evoluase trei decenii a prins forță și a devenit, în sfârșit, realitate.
Mai multe despre povestea Băncii Naționale a României, la ceas aniversar, în rândurile de mai jos.
Author
RRD Admin
