de Bogdan Olteanu
Avem ceva istorie in urmă când e vorba să dezbatem industrializarea României. Cel mai cunoscut și, până la urmă, cel mai profund argument e adus de cunoscutul macroeconomist[1] din secolul XIX care a ridicat întrebarea ”de ce să nu avem și noi faliții noștri?”. Trecem peste 150 de ani de discuții pe temă și o regăsim pe agenda zilei.
La noi și aiurea, reindustrializarea e subiect de actualitate. Academică la noi, practică la alții, inclusiv în vecini. De când am uitat de sfârșitul istoriei, o trăim la intensitate maximă și conceptualizăm corespunzător. Re-shoring, near-shoring, safe-shoring și alte asemenea dau nume nevoii de siguranță, de control asupra domeniilor pe care le considerăm strategice. De la energie la iaurtul Danone, de la oțel la laptele Napolact, de la microchip-uri la motoare Diesel. Cine nu are referințele, să mă creadă pe cuvânt că niciuna nu e ironică ori retorică.
