La 40 de ani de la Cernobîl, Preşedinta Maia Sandu este la Kiev. Aduce un omagiu celor care și-au dat sănătatea sau chiar viața pentru a proteja Europa de o tragedie și mai mare.

Gestul are o greutate care merită citită cu atenție.

Un șef de stat al Republicii Moldova merge, în 26 aprilie 2026, la locul în care, în 26 aprilie 1986, imperiul sovietic a făcut prima crăpătură vizibilă. Merge ca lider al unei țări care, în primăvara aceea, era o republică unională. Care a respirat aerul acela, fără să i se spună. Care, doi ani mai târziu, avea să iasă în stradă pentru limbă, pentru alfabet latin, pentru tot ceea ce ducea, în linie dreaptă, către statul independent de astăzi.

Distanța dintre cele două duminici de aprilie, 1986 și 2026, este distanța dintre o societate căreia i se ascundea ploaia și o societate care își alege singură partenerii.

Mesajul de astăzi al Chișinăului are două straturi pe care merită să le distingem:

Primul, explicit, este al solidarității europene. Sarcofagul de la Cernobîl, ridicat cu finanțare internațională masivă, este, într-adevăr, una din puținele construcții materiale pe care o putem indica drept dovadă fizică a faptului că Europa, când vrea, poate. Republica Moldova se așază astăzi, simbolic, sub acest arc.

Al doilea, implicit, dar mult mai dur, este geopolitic. Un președinte al Republicii Moldova merge la Kiev, în război, în ziua în care comemorează un dezastru produs de același sistem politic care, sub alt nume, conduce astăzi războiul din Ucraina. Continuitatea este indicată fără a fi numită. Cernobîl a fost minciuna sovietică despre realitate. Bucha și Mariupol sunt minciuna rusă despre realitate. Este același mușchi instituțional, antrenat să nege evidența, să rescrie ce s-a întâmplat, să tragă cortina peste victime.

Iar gestul corect, atunci și acum, este să mergi la fața locului. Să vezi. Să spui.

România privește această duminică de la celălalt mal al Prutului cu un sentiment pe care nu îl mai avusese niciodată: pe partea aceea sunt acum oameni care vorbesc, instituțional, limbajul nostru. Despre Europa, despre adevăr, despre solidaritate. Locul Republicii Moldova, scrie președintele Sandu, este alături de cei care aleg să construiască, nu să distrugă.

Este o frază pe care, în 1986, nu ar fi putut-o rosti nimeni la Chișinău. Astăzi o rostește șeful statului. În drum spre Kiev. În ziua în care, acum patruzeci de ani, s-a deschis o ușă pe care nimeni nu a mai putut să o închidă.