Are o istorie prea lungă pentru graba breaking news-ului și o prezență globală prea importantă pentru automatismele de moment.

Am participat săptămâna trecută, la 中国驻罗使馆Ambasada Chinei, la conferința dedicată politicii externe a Chinei și cooperării pragmatice dintre China și România.

Mulțumesc Excelenței Sale, Ambasadorul Chen Feng, pentru invitație și pentru cadrul de dialog.

În 2026, spațiul public global suferă de o inflație de declarații și o deflație de înțelegere. Avem nevoie de astfel de formate. Întâlniri ale minților. Spații în care statele, culturile și oamenii ies din reflexe, etichete și percepții preluate prea repede.

Relația dintre România și China are o memorie diplomatică solidă. Astăzi, această memorie are nevoie de instrumente contemporane: mobilitate, educație, cultură, comerț, investiții, contacte directe între universități, companii și oameni.

Un exemplu concret este decizia Chinei de a elimina obligația de viză pentru cetățenii români, pentru șederi de până la 30 de zile. Aici se află una dintre cheile reale ale cunoașterii reciproce. Ea se trăiește. Un zbor către Beijing, Shanghai sau Shenzhen, o conversație într-o universitate, o întâlnire de business, o vizită culturală fac pentru imaginea unei țări ceea ce nicio campanie de comunicare nu poate produce singură: familiaritate. Iar familiaritatea reduce suspiciunea.

Nu întâmplător, anul trecut peste 47.000 de cetățeni români au vizitat China, o creștere de peste 100%. Când accesul devine mai simplu, contactul devine mai firesc. Când contactul devine mai firesc, percepțiile încep să se rafineze. Pe cale de consecință, relația bilaterală capătă mai multă substanță umană, culturală și economică.

Cred că aici este și una dintre lecțiile importante ale momentului. Într-o lume în care liniile de falie se redesenează rapid, cooperarea nu se mai poate baza doar pe formule protocolare. Are nevoie de date, proiecte, schimburi comerciale, mobilitate și încredere acumulată în timp.

Relația China–UE intră în aceeași logică. Europa rămâne un pol important al lumii multipolare, iar relațiile economice dintre China și Uniunea Europeană au o greutate globală evidentă. Volumul comerțului bilateral China–UE a depășit 1.000 de miliarde de dolari, iar peste două milioane de turiști europeni au călătorit în China beneficiind de politica de scutire de viză. Sunt cifre care arată dimensiunea reală a interdependenței.

Iar interdependența, privită lucid, nu este automat un risc. Împletirea intereselor poate deveni o formă de stabilitate, atunci când este gestionată cu maturitate, predictibilitate și respect reciproc. Ridicarea de bariere produce rareori claritate strategică. De cele mai multe ori, produce izolare, suspiciune și costuri mai mari pentru toți actorii implicați.

Pentru România, această discuție are o miză proprie. Comerțul bilateral dintre România și China a depășit 10 miliarde de dolari timp de cinci ani consecutivi, iar în primul trimestru al acestui an a ajuns la 3,49 miliarde de dolari, în creștere cu 11,6% față de aceeași perioadă a anului precedent. Aceste cifre nu descriu doar fluxuri comerciale. Ele arată densitatea unei relații economice care poate fi cultivată mai atent.

Există deja domenii unde cooperarea produce rezultate vizibile. Energia regenerabilă este unul dintre ele. Companiile chineze participă la dezvoltarea sectorului românesc al energiei verzi, iar proiectele comune din domeniul fotovoltaic au depășit o capacitate instalată totală de 1 GW. Într-o Europă preocupată de securitate energetică, tranziție verde și competitivitate industrială, asemenea zone de cooperare merită privite pragmatic.

Aici devine relevant un concept confucianist puternic: zhèng míng, rectificarea numelor. Înainte de cooperare, avem nevoie de limbaj corect. Cuvintele neclare produc percepții neclare, iar percepțiile neclare produc politici ezitante. Când vorbim despre China, contează să folosim concepte care descriu și explică, fără a prelua automat vocabularul altor agende.

Inițiativa Community with a Shared Future for Mankind, promovată de Președintele Xi Jinping, poate fi citită și în cheia unui concept clasic chinezesc: Tianxia (天下), „tot ce se află sub Cer”. O viziune asupra lumii ca spațiu interdependent, în care ordinea se construiește prin relații, echilibru și responsabilitate comună.

Pentru o țară ca România, aflată într-o regiune în care liniile de falie geopolitică se redesenează rapid, înțelegerea acestor concepte are valoare strategică. Lumea multiplexă în care intrăm cere luciditate. Cere capacitatea de a citi mai multe centre de putere, mai multe gramatici diplomatice și mai multe tradiții civilizaționale.

România se află în estul Europei. China se află în estul Asiei. Între aceste două repere geografice poate exista o punte mai solidă de cooperare, mai ales prin inițiative de conectivitate, schimburi economice, educație, cultură, turism și dialog instituțional. Astfel, relația bilaterală poate deveni mai concretă, mai aplicată și mai bine ancorată în realitățile lumii care se formează.

Schimburile culturale și cooperarea în educație au jucat un rol important de liant în consolidarea prieteniei tradiționale dintre China și România. Studenții români care învață limba chineză, profesorii chinezi care predau aici, traducerile literare, expozițiile, contactele academice construiesc o infrastructură discretă, dar solidă: infrastructura încrederii.

Acesta este, cred, sensul profund al cooperării pragmatice dintre China și România: respect reciproc, cunoaștere directă, interese bine definite, maturitate diplomatică.

Într-o epocă a zgomotului global, cunoașterea reciprocă devine infrastructură strategică. Invizibilă la început, decisivă în timp.