Războiul asimetric 2.0 este fundamental diferit. Iranul nu doar rezistă. Iranul contraatacă la scară industrială. Nu mai vorbim de IED-uri (dispozitive explozive improvizate) artizanale și atacuri sporadice. Vorbim de sute de rachete balistice produse local, de mii de drone fabricate în serie, de o capacitate industrială militară care funcționează sub blocadă totală și care poate susține salve repetate la intervale scurte.
Iranul a înțeles, prin necesitate, nu prin alegere, că poate inversa ecuația costului.
Iranul nu poate produce F-35 sau bombardiere strategice B-2. Dar poate produce drone Shahed în cantități industriale, la costuri reduse. Nu poate fabrica interceptori Arrow de 3 milioane de dolari bucata. Dar poate produce rachete balistice Shahab și Sejjil la aproximativ 300.000 de dolari bucata, toate fabricate local, susținute de o industrie de apărare care a învățat să funcționeze sub cele mai dure sancțiuni din istorie. În trei săptămâni de conflict, Iranul a lansat peste 500 de rachete balistice și aproape 2.000 de drone. Israelul a interceptat majoritatea. Dar la ce cost?
