Ieri v-am povestit despre 15 ani de Club România. Azi, despre un stand de la aceeași aniversare, pentru că merită textul lui.
Damarin Ciocolaterie din Craiova a venit cu praline. Un deliciu, nu caut alt cuvânt. Am stat de vorbă cu Otilia Bejan, soția lui chef Marinel Bejan, autorul lor. Chef Bejan ține pralinele în registrul de operă, consecvent cu ideea că el a dus ciocolata la rang de artă. Mi-a povestit cum și-au construit fabrica la Craiova, pornind de la cofetăria de familie deschisă în 2002. Marinel a crescut printre prăjituri: mama lui a lucrat toată viața în cofetărie. Apoi Otilia mi-a spus lucrul pentru care scriu rândurile astea: soțul ei este în finala World Chocolate Masters.
Pentru cine nu urmărește domeniul: World Chocolate Masters este campionatul mondial al ciocolatierilor, organizat de Callebaut, cu finală o dată la câțiva ani. Marinel Bejan a câștigat selecția Europei de Est, la Belgrad, în 2024, după nouă ore de probe: sculptură în ciocolată, prăjitură, praline și o probă surpriză, toate sub tema „Jumanji”. Este primul român din istoria competiției ajuns în finală. S-a antrenat peste doi ani pentru asta, în timp ce conducea o afacere.
Finala: 26-27 octombrie, Anvers, Belgia. 15 finaliști din toată lumea, într-un oraș al cărui port este unul dintre cele mai mari porturi de cacao de pe planetă. Locul: Handelsbeurs, bursa ridicată în secolul XVI, prima bursă de mărfuri din lume construită special pentru asta. Prima finală din 2005 încoace care iese din Paris. Legenda spune că Anvers își trage numele de la mâna unui uriaș, tăiată de Brabo și aruncată în Escaut: „hand werpen”. Un oraș botezat după o mână aruncată va judeca, la sfârșit de octombrie, ce pot face mâinile unui om din Craiova.
Și aici vine partea care merită mai multă atenție decât pralinele. În România nu există școli de ciocolatieri. Școli de cofetari abia dacă sunt câteva. Meseria de ciocolatier nu figurează în nomenclatorul de meserii, ceea ce sună a detaliu administrativ până când urmărești lanțul: fără cod de ocupație nu există calificare recunoscută, fără calificare nu există linie de finanțare, fără linie de finanțare nu există granturi în ciocolaterie. Statul finanțează doar ce poate numi. Un finalist mondial se antrenează, așadar, pe banii lui și pe timpul luat de la propria afacere, într-o meserie care oficial nu există. Otilia mi-a descris situația; concluzia o trag eu: un rând într-un nomenclator costă zero și deblochează o meserie întreagă.
Campionii se susțin în trei feluri. Întâi îi știi: câți dintre noi știau, ieri, că finalistul mondial la ciocolată lucrează în Craiova? Apoi le dai un cadru: cod de ocupație, o rută de școlarizare, acces la aceleași granturi la care are acces orice altă meserie. Și, în al treilea rând, îi duci cu tine. La Anvers, România are un om în finală. Diplomația economică se face și cu praline, iar o prezență oficială românească la Handelsbeurs în zilele alea este diplomație economică la propriu.
Baftă la Anvers, chef!
