Urmează să avem un nou Guvern! Sper repede. Dar când vom avea un Înalt Reprezentant pentru Inteligență Artificială, direct în coordonarea Guvernului, responsabil de adoptarea IA în administrație, educație, sănătate, energie, industrie și apărare? Nu neapărat un ministru pentru IA așa cum au mai multe țări ale lumii, pornind cu EAU din 2017, mai recent Canada sau Franța, până la Albania cu asistentul virtual bazat pe IA, „Diella”, implicat în monitorizarea proceselor de achiziții publice și în creșterea transparenței administrative. Interesant este că marile puteri tehnologice ale lumii nu au ales neapărat calea unui minister al IA, dar au instituții speciale dedicate IA. Statele Unite operează prin National AI Initiative Office și prin coordonare la nivelul Casei Albe. China utilizează un model de coordonare centrală integrată în aparatul de stat și în planificarea industrială. Dar toate țările avansate pun la masa guvernului, într-un fel sau altul IA alături de celelalte domenii cheie. În economia viitorului, avantajul competitiv nu va fi dat doar de tehnologie, ci de viteza cu care statul învață să o folosească.
