de Radu Magdin
România are nevoie, în această fereastră 2026–2030, de ceva ce nu a reușit să construiască în treizeci și cinci de ani de democrație: un pact național care să depășească orizontul unui ciclu politic, care să supraviețuiască mai mult de doi-trei ani și care să definească, cu claritate și curaj, ce vrea să fie România în lume și ce oferă cetățenilor ei acasă.
Nu vorbim despre un program de guvernare sau despre un document pregătit pentru o candidatură. Vorbim despre un masterplan strategic de țară: un angajament politic, economic și social agreat de partidele majore, mediul de afaceri, societatea civilă și diaspora, care să traseze direcția României până în 2030 și dincolo de ea.
De ce acum? Pentru că urmează ani electorali grei: locale și parlamentare în 2028, europarlamentare în 2029 și prezidențiale în 2030. Fiecare ciclu electoral vine cu tentația resetului, cu promisiunea ruperii de trecut, cu nevoia de diferențiere față de adversar. Această logică electorală normală devine însă toxică atunci când este aplicată politicilor structurale. Nu poți construi o economie competitivă cu un orizont de optsprezece luni. Nu poți forma capital uman de calitate într-un singur ciclu bugetar. Nu poți atrage investiții strategice fără predictibilitate pe cinci, zece, cincisprezece ani. De aceea, tocmai înainte de un ciclu electoral lung, este momentul oportun pentru a construi consensul. Nu poți face asta în campanie, când nimeni nu ascultă. Nici după alegeri, când câștigătorul crede că mandatul îi aparține în exclusivitate. Acum, în 2026, când există timp, când există presiune externă constructivă (OECD, UE, NATO, războiul din Ucraina) și când elitele politice românești au, poate, suficientă luciditate pentru a înțelege că jocul de sumă zero intern le costă scump în exterior.
