de Laurențiu Pleșca

La 28 februarie 2026, Statele Unite și Israelul lansau cele mai mari atacuri din ultimele decenii asupra Iranului. În câteva ore, liderul suprem Ali Khamenei era ucis, iar infrastructura militară și nucleară iraniană era devastată. Donald Trump promitea atunci, în cercurile apropiate, că războiul „se va termina în câteva săptămâni”, atât de convins era încât își amânase vizita oficială în China din aprilie tocmai pentru a-i lăsa conflictului timp să se rezolve. Și, totuși, acesta a fost nevoit să facă vizita în această săptămână, președintele american aducându-și cu el și miliardarii tech pentru a „redeschide” relațiile economice cu China.

Două luni și jumătate mai târziu, președintele american a aterizat la Beijing, dar nu ca învingător care vine să închidă o paranteză. Mai mulți vorbesc că, prin această vizită, Donald Trump vine la Xi „să caute pârghii”. Războiul nu s-a terminat. Armistițiul, declarat pe 8 aprilie și mediat de Pakistan, este descris chiar de Trump drept aflat pe muchie de cuțit. Iar Strâmtoarea Hormuz, pe unde trece aproximativ o cincime din petrolul și gazul lumii, rămâne practic închisă.

Acest editorial încearcă să răspundă la trei întrebări simple. Ce s-a întâmplat? Ce a spus Trump versus ce există efectiv pe teren? Și unde se duce toată povestea, după vizita care tocmai s-a încheiat la Beijing?

Continuarea, aici.

Author

Write A Comment