M-am născut în 1992, într-o Românie care abia decidea încotro merge. Am plecat din țară în 2015, prima dată cu un Erasmus la Universitatea Carolină din Praga. Aveam 23 de ani. Universitatea avea 667. În 1989, studenții din Praga porniseră revoluția care a doborât regimul comunist din Cehoslovacia, la nici o lună înainte de cea care l-a doborât pe-al nostru. Peste 26 de ani, Praga mă primea ca pe oricare alt student european. Fără viză. Fără permise de muncă. Fără să fie nevoie să demonstrez că merit să fiu acolo. Pentru prima dată în viață, granițele Europei nu mi-au mai cerut nimic. Erau ale mele așa cum erau ale lor.

De atunci am studiat la Budapesta, mi-am făcut doctoratul la Florența, fac cercetare astăzi la Zürich. Am trăit de la Paris la Berlin și am călătorit în aproape toate țările Europei. La fiecare oprire am dus cu mine o Românie care îmi e dragă și am primit înapoi o Europă care m-a făcut un român mai bun. Drumul acesta al meu nu este cu nimic special. Este drumul a milioane de români din generația mea și cea a părinților mei. Și nu a fost posibil pentru că suntem speciali. A fost posibil pentru că România este, de aproape 20 de ani, parte din Uniunea Europeană.

Președintele Nicușor Dan a marcat astăzi acest moment cu cifre. Salariile triplate, 4.000 de kilometri de drumuri, 74 de miliarde de euro venituri nete din fondurile europene. Sunt reale și nu trebuie minimalizate. Dar e bine să ținem minte că bilanțul nu e doar contabil. Europa este mai mult decât ce vedem în contabilitate. Faptul că un copil născut într-un sat din Vaslui se gândește astăzi la Cluj, București, Madrid sau Helsinki ca la opțiuni egal posibile. Faptul că, în 2026, când la Marea Neagră se redesenează granițe cu tancuri, suntem parte dintr-o uniune politică de 27 de state și o piață comună de 450 de milioane de oameni. Faptul că libertatea, demnitatea și statul de drept, valorile pe care le-am ales după 1989, nu mai sunt o doar o aspirație infantilă, ci sunt, prin efortul multora dintre noi, o construcție comună, apărată de instituții europene care, cu toate imperfecțiunile lor, ne aparțin.

România este natural acasă în proiectul european. O apartenență istorică, civilizațională și politică care îndeplinește năzuințele multiseculare ale poporului român. Într-o lume în plină transformare, România trebuie să rămână ancorată în nucleul proiectului european și să-și aprofundeze integrarea acolo unde interesele și nevoile noastre converg. Este singura cale realistă pentru securitatea, prosperitatea și democrația noastră. Și asta nu pentru că ne-o impune cineva din afară, ci pentru că am ales-o noi și o alegem din nou, în fiecare zi.

De ziua Europei, vă invit să ne gândim la un lucru concret pe care Europa l-a adus în viața voastră sau a celor dragi. Un drum deschis, o oportunitate, o șansă. Și spuneți-l mai departe. Pentru că Europa nu se apără cu lozinci, nici pro, nici contra, sunt de acord. Se apără cu poveștile reale ale celor mulți dintre noi pentru care, fără mult zgomot, a devenit acasă.

La mulți ani, România. La mulți ani, Europa.