De ce? Păi pentru că în 19 ani de aderare, România a încasat în total de la UE aproximativ 110 miliarde de euro.

Contribuția noastră la bugetul european a fost de aproximativ 36 miliarde de euro din 2007 și până acum, ceea ce înseamnă că suntem niște beneficiari neți a peste 74 de miliarde de euro care au intrat în țară. Banii ăștia sunt BANI NERAMBURSABILI și ei au fost alocați prin fondurile de coeziune și PNRR.

Fără banii ăștia, ei bine, nu aveam kilometri mai mulți de drumuri și autostrăzi, nu aveam spitale renovate, școli dotate pentru secolul 21, căi ferate modernizate, sprijin pentru sute de mii de firme românești și rețele de apă, canalizare ori proiecte locale care, pentru multe comunități, au însemnat prima întâlnire reală cu ideea de stat european.

Componenta poate cea mai importantă privind dezvoltarea cu bani europeni e cea legată de agricultură. Peste 40 de miliarde de euro au intrat în România pentru fermieri, sate, irigații, modernizarea exploatațiilor și dezvoltarea rurală.

Pentru mulți fermieri, banii ăștia europeni au însemnat utilaje noi, ferme mai competitive, subvenții care au ținut în viață producția agricolă și investiții care altfel nu ar fi fost posibile.

Evident, agricultura românească are încă mari probleme, cum ar fi fragmentarea, seceta, infrastructura slabă, dependența de intermediari și lipsă de procesare locală. Dar fără fondurile europene, diferența dintre satul românesc de acum și satul românesc din anii 2000 ar fi fost mult mai mică.

ASTA E REALITATEA. Uniunea Europeană a fost pentru România una dintre cele mai mari surse de capital pentru modernizarea țării.

Fără familia europeană, cu toate provocările, vitezele și probleme sale, nu am fi fost azi atât de dezvoltați. Iar toți cei care propagă azi pe internet și mai ales pe TikTok naționalismul toxic nu fac decât scuipe mâna care ne-a ajutat să ne ținem cât de cât direcția, inclusiv pe zona de reforme democratice (faimosul MCV), și să nu cădem în groapa iliberalismului care omoară democrația și bunăstarea cetățenilor.

Iar dincolo de bani și sprijin pentru reforme, eu cred că cea mai importantă investiție europeană a fost cea în OAMENI în acești 19 ani. Și aici intră programele Erasmus, bursele europene, trainingurile, programele de recalificare și libertatea de circulație în toate țările UE. Toate astea au schimbat radical felul în care o generație întreagă de români se raportează la lume. GENERAȚIA MEA.

Pentru milioane de români, Europa a devenit spațiu în care poți studia, munci, călători, învăța și dezvolta. Asta a produs o schimbare de mentalitate enormă, inclusiv pentru mine.

Am crescu cu poveștile românilor care au văzut cum funcționează administrațiile, universitățile, spitalele, companiile și orașele din alte țări europene. Unii au plecat definitiv acolo, alții doar s-au dus să muncească și s-au întors ca să construiască aici ce au văzut bine în UE.

Oricine se uită în urmă nu are cum să nu observe că acum se trăiește mult mai bine în România decât înainte de aderarea la UE și că în prezent se vede nivelul de dezvoltare destul de mare la care a ajuns țara noastră față de anii ‘90 și începutul anilor 2000.

Problema nu e la UE, ci la guvernele și administrațiile locale care au gestionat acești bani. În multe situații nu a existat o direcție strategică clară pentru cheltuirea banilor europeni. Fondurile au fost văzute de-a lungul timpului drept niște tunuri de către rețele de influență și putere transpartinice, care erau obișnuite cu regimul privilegiilor de dinainte de aderare.

Acolo unde au existat politicieni responsabili, ei bine, lucrurile au evoluat, în timp ce acolo unde ticăloșii dețineau puterea, s-a văzut, dezvoltarea nu a avut loc. Așa s-a ajuns la situația în care avem regiuni mult mai în urmă decât altele pe toți indicatorii de dezvoltare.

Ce nu am reușit în 19 ani de aderare? Nu am reușit să importăm și mentalitatea de la Bruxelles, unde planurile se fac cu bătaie lungă și direcții clare.

La București încă se improvizează, iar improvizația nu va reuși niciodată să ofere perspective mai mari de un ciclu electoral de 4 ani. Și va condamna în continuare multe locuri din țară la subdezvoltare.