de Robert Lupițu
Este de bun augur că o criză politică artificială transformată într-una guvernamentală și națională surprinde pe tabela de joc o dezbatere nuanțată privind direcția României. Este, de fapt, singurul lucru bun dintr-o criză al cărei decont este extras din buzunarul fiecărui cetățean.
Înainte de a le separa sau de a le contopi în semantică și sens profund, se cuvine să ne întrebăm cum de am ajuns, să împărțim destinul României între occidental și european la exact 365 de zile de când ne situam la răscrucea între un vot pentru România europeană și România anti-europeană, între Vest și Est.
Fără îndoială că instalarea administrației Trump la Casa Albă și discursul virulent critic rostit la Munchen de vicepreședintele JD Vance la adresa Europei, cu anularea alegerilor din România drept muniție, ne-a plasat într-o incertitudine majoră. Una dintre ele, față de relația cu partenerul strategic american, intențiile sale și poziționarea noastră. O altă incertitudine majoră a fost, fără îndoială, cea legată de încrederea partenerilor noștri europeni în capacitatea de a nu fi penetrați și a deveni un veritabil contrasens cu alianțele și structurile din care facem parte, respectiv UE și NATO.
