S-a stins, cu discreție, Iosif Boda — filosof și sociolog, consilier prezidențial, unul dintre arhitecții sistemului de putere de după 1989. A fost, de asemenea, ambasador al României în Elveția, deputat și fondator al partidului Alianța pentru România. În ultimii ani ai vieții, s-a impus ca unul dintre cei mai reputați și respectați analiști politici ai României.

Pentru mine, Iosif Boda a fost profesorul, mentorul și prietenul meu.

Profesorul — cel care m-a învățat exigența textului scris, atât în planul ideilor, cât și al expresiei. Avea un simț al umorului extraordinar atunci când, tânăr fiind, îmi corecta textele.

Mentorul — cel care m-a învățat cum se construiește o strategie politică, ce înseamnă imaginația politică și cum se nasc proiectele durabile.

Prietenul — omul care nu ezita să mă sancționeze, mai târziu, când eram deja matur și în funcții de răspundere, atunci când considera că greșesc sau că mă îndepărtez de realitate.

Viața și cariera mea nu ar fi fost aceleași fără mentoratul și sprijinul său. În 1995, când eram foarte tânăr, mi-a deschis un drum, punându-și cuvântul — chiar și împotriva unor oameni puternici ai momentului. Dar aceasta rămâne, poate, pentru memoriile mele.

Îi datorez foarte mult. Dispariția lui lasă un mare gol în sufletul meu.

Dumnezeu să vă odihnească în pace. Odihnă veșnică, domnule profesor.

Author

Write A Comment