De câte ori ați auzit, în ultima vreme, fraza simplă: „am obosit?”
Întrebarea merită pusă tocmai acum, când România nu mai este, obiectiv vorbind, economia fragilă de acum două decenii. OCDE vorbește în 2026 despre o convergență impresionantă a veniturilor și productivității către nivelurile sale, iar într-o analiză separată arată că productivitatea muncii a crescut cu 60% între 2007 și 2022. Progresul este real. (OCDE, 2026a; OCDE, 2025a).
Dar oboseala este la fel de reală. Și nu este oboseala eșecului. Este, mai degrabă, oboseala fricțiunii.
Într-o lume pe care Banca Mondială o descria, încă din 2025, prin formula unui „uncertain global policy environment”, incertitudinea nu rămâne la nivel de fundal geopolitic. Ea coboară până în economie și până în mintea noastră: firmele amână investiții când costul erorii crește, iar pentru oameni decizia devine mai scumpă psihic atunci când regulile sunt neclare și viitorul e greu de citit. Literatura despre incertitudine sugerează chiar asta: ea ridică valoarea așteptării și apasă direct pe controlul cognitiv. (Banca Mondială, 2025; Bloom, 2009; Mushtaq et al., 2011).
