Acum mai bine de un secol, la Chișinău, se punea prima piatră de temelie pentru ceea ce avea să devină Marea Unire.
Astăzi, la 108 ani de atunci, am vrut să fiu la Chișinău, cu o agendă plină de întâlniri care au ca scop solidificarea și scalarea legăturilor dintre cele două state.
M-am bucurat sincer de întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, domnul Alexandru Munteanu – o discuție deschisă, firească, dar mai ales ancorată în lucruri concrete și o viziune comună pentru dezvoltarea pe ambele maluri ale Prutului – de la digitalizare, la turism și inițiative care pot aduce cele două state și mai aproape.
Cred că avem multe de învățat unii de la alții, iar relația dintre România și Republica Moldova trebuie să fie despre proiecte reale, colaborare și dezvoltare accelerată.
România va rămâne un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova, nu doar pentru ca suntem legați prin istorie, ci pentru că alegem zi de zi să rămânem aproape prin ceea ce construim și vom construi împreună.
