#Matematica nu e neutră. Niciodată n-a fost.

O dată la patru ani matematicienii lumii se adună la Congresul Internațional de Matematică – ICM, să deseneze viitorul si tot acolo se decernează Medalia Fields, echivalentul Nobelului în matematică.

Matematica, știința despre care spunem că e pură, universală, dincolo de politică, nu a scăpat niciodata de ea. După Primul Război Mondial, nemții au fost excluși din ICM ani la rând, la ediția din 1950, doi laureați Fields au putut intra în SUA doar după intervenția personală a președintelui Truman, in 2022, ICM a fost mutat din Sankt Petersburg după invazia Rusiei în Ucraina, acum, peste 1500 de matematicieni cer mutarea congresului din Philadelphia, invocând acțiunile militare americane și suspendarea vizelor pentru 75 de țări.

Frontierele pot decide cine vine la congres, vizele decid cine primește premiul si cine nu.

Și pentru că sunt femeie, o să mentionez trei femei.

Prima care a câștigat medalia Fields, în 2014, o iraniancă, Maryam Mirzakhani, care a crescut la Teheran visând să devină scriitoare, cu două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, si doctoratul la Harvard, profesoară la Stanford. Trei ani după premiu murea de cancer, la 40 de ani exact, vârsta limită la care mai poți primi medalia.

A doua a fost Maryna Viazovska, ucraineancă, în 2022, la un congres ținut online, după ce geopolitica mutase din nou scena.

A treia nu a câștigat încă dar e aproape. Wang Hong a crescut în Guilin, în sudul Chinei. A publicat o demonstrație pentru conjectura Kakeya în trei dimensiuni, o problemă deschisă de un secol, cu implicații în procesarea imaginilor, criptografie și comunicații wireless. A ajuns prima femeie cu titularizare la Institut des Hautes Études Scientifiques din Paris, instituție din care opt din treisprezece profesori titulari anteriori au câștigat Fields Medal. Societatea matematică franceza boicotează acum ICM, invocând acțiunile militare americane în Venezuela și Iran.

Geopolitica nu stă la ușa sălii de conferințe, intră înăuntru, se așează în primul rând și decide cine urcă pe scenă.

Și totuși noi, românii, zâmbim uneori când un matematician ajunge în politică desi poate că n-ar trebui.

Matematica te obișnuiește cu ceva rar în politică, să distingi ce e demonstrabil de ce e doar plauzibil, să nu confunzi consensul cu adevărul, să înțelegi că un sistem cu prea multe necunoscute nu se rezolvă prin forță brută, ci prin structură.

Școala matematică românească știe un lucru pe care politica îl uită des, nu orice problemă are soluție elegantă, dar orice soluție proastă are consecințe demonstrabile.