GRAMPET Group, prima multinațională cu capital 100% românesc și cel mai mare grup feroviar privat din Europa Centrală și de Sud‑Est, atrage atenția asupra necesității urgente de accelerare a electrificării rețelei feroviare din România, în paralel cu modernizarea infrastructurii, pentru a asigura competitivitatea sectorului și atingerea obiectivelor europene de decarbonizare.
„Electrificarea rețelei feroviare din România nu mai este doar un obiectiv de infrastructură, ci o necesitate strategică pentru competitivitatea economică a țării și pentru consolidarea rolului său de hub logistic regional. Aceasta ar trebui sa reprezinte una dintre cele mai importante investiții în următorul deceniu și constituie o oportunitate majoră de creștere a eficienței operaționale și de consolidare a conectivității pe coridoarele internaționale de transport. Din perspectiva noastră, ideal ar fi depășirea pragului de 45% căi ferate electrificate până în 2035 și creșterea vitezei de circulație pentru transportul de marfă la peste 30 km/ora. Aceste două ținte însă, vor putea fi atinse doar prin coordonarea eficientă a investițiilor, accelerarea implementării proiectelor existente și implicarea responsabilă a tuturor decidenților și a liderilor relevanți din sectorul feroviar.” — Gruia Stoica, Fondator și Președinte GRAMPET Group.
În prezent, România rămâne semnificativ în urmă față de media Uniunii Europene în ceea ce privește electrificarea. Dacă țările vestice au rețele electrificate în proporție de 70–90%, iar media UE depășește 55–60%, România se situează la aproximativ 38–40%. Diferența reflectă ritmul lent al electrificării și lipsa unor programe coerente de modernizare a infrastructurii, în condițiile în care electrificarea existentă nu este în toate cazurile însoțită de reînnoire completă a șinei, a terasamentului sau a sistemelor de semnalizare. Din acest motiv, capacitatea de transport, vitezele comerciale și eficiența energetică rămân mult sub potențial.
O rețea în stagnare de peste trei decenii
Căile Ferate Române se află într-o situație dificilă, reflectând blocajele sistemice ale întregului transport feroviar național. Spre deosebire de statele vestice din Uniunea Europeană, unde electrificarea și modernizarea au evoluat accelerat și constant, în România progresul a fost lent și fragmentat.
Din 1990 și până în 2023, ponderea liniilor electrificate în România a crescut doar de la 34% la 38%. Acest progres modest, în aproape 30 de ani, este mai degrabă o stagnare ce contravine tendinței europene, unde electrificarea a urcat la aproape 57% în 2022.
O stagnare de peste trei decenii care a afectat semnificativ performanța și competitivitatea transportului feroviar din România. Lipsa investițiilor consistente în modernizarea, electrificarea și întreținerea căilor ferate a condus la scăderea vitezei medii de circulație și a redus atractivitatea acestora pentru transportul de marfă și pasageri.
Beneficiile concrete ale electrificării
Modernizarea și electrificarea rețelei feroviare, combinate cu implementarea telegestiunii și a sistemelor digitale de monitorizare a energiei, permit:
- Creșterea vitezei medii de circulație a trenurilor de marfă și pasageri, cu timpi mai predictibili și mai competitivi.
- Reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO₂: trenurile electrice pot reduce emisiile cu până la 60% comparativ cu cele diesel, iar eficiența energetică a electromotoarelor ajunge la 80–90%, față de 30–40% pentru motoarele diesel.
- Accesul operatorilor la piețe concurențiale de electricitate și optimizarea consumului în timp real, prin telegestiune.
- Eficiență operațională și economică sporită, prin reducerea pierderilor și creșterea atractivității transportului feroviar față de cel rutier.
Aceste beneficii sunt mai mult decât simple argumente tehnice – sunt fundamentele unei transformări structurale a transportului feroviar românesc, capabile să repoziționeze România pe harta logistică a Europei.
Direcția corectă. Un drum lung înainte.
România are potențialul de a-și moderniza cu adevărat rețeaua feroviară, însă acest lucru poate fi realizat doar prin continuitate, investiții strategice și o viziune clară orientată spre viitor. Electrificarea nu este doar un obiectiv tehnic, ci o condiție esențială pentru transformarea transportului feroviar într-un sector competitiv, durabil și aliniat standardelor europene.
Fiecare kilometru electrificat reprezintă mai multă eficiență, mai multă conectivitate și un pas hotărât către o economie sustenabilă. Drumul este lung, însă direcția este clară: modernizarea și decarbonizarea rețelei feroviare. Acum este momentul să acționăm, să coordonăm resursele și să ne asumăm responsabilitatea colectivă, astfel încât transportul feroviar să redevină un motor real al creșterii economice și al progresului.
