Cum am ajuns ca cei care nu au doctoratul să taie sporul de doctorat celor care îl au, și de când rectorii agreează măsuri împotriva propriului sistem?
Nu mi se pare ceva mai umilitor decât să îți pună cineva vorbe în gură și să îți ia și bani din buzunar pentru asta. Dacă e adevărat că propunerea pentru reducerea sporului de doctorat a fost agreată în Consiliul Rectorilor – deocamdată un singur rector a ieșit public și a spus că nu s-a pus problema de așa ceva, anume rectorul Univ. „Al.I.Cuza” din Iași, chapeau! – sau în grupul de lucru format de CNR – din care fac parte profesori și rectori – și de Bolojan, atunci suntem într-o mare mascaradă, în care „sistemul” lucrează împotriva propriilor oameni.
