Am văzut câteva imagini de la un podcast unde domnul Naum se întreba cum face Slovenia de are atâția sportivi buni la doar 2 milioane și ceva de locuitori.
Mi-am amintit că am traversat anul trecut Slovenia și am citit cât am putut de mult despre țara asta care e fabuloasă. Las la o parte turismul, serviciile sociale etc. Merg direct la sport.
În Slovenia nu există sat care să nu aiba sală de sport modernă, piste de biciclete sau trasee de alergat/mers prin pădure. În Slovenia statul nu finanțează sportul profesionist, în schimb investește masiv în copii și juniori.
Slovenia are de peste 30 de ani un sistem prin care fiecare copil este testat anual, la școala, de la 6 ani până termină școala. Fiecare copil face 3 măsurători (înălțime, greutate, grosimea pliului cutanat) și 8 teste de motricitate (viteză, coordonare, flexibilitate, forță explozivă, rezistență).
Participarea la aceste teste este de aproape 100%. În functie de rezultate se schimba si programa scolara.
Profesorii de sport sunt, în cea mai mare parte, antrenori cu licență. Au pregătire minimală psihologică.
Fiecare copil are un profil digital unde le sunt trecute rezultatele testelor și evaluările profesorilor. Părinții primesc un grafic care arată unde se situează copilul lor față de media națională. De exemplu dacă un copil are o coordonare peste medie părinților li se sugerează să-l îndrume spre sporturi care necesită asta (ex: tenis sau baschet).
Decidenții din Slovenia au înțeles din anii 80 că nu pot avea performanță la toate sporturile. S-au axat pe ciclism (pistele din toate colturile țării – mai ales prin păduri, nu pe marile bulevarde), ski, handbal și baschet. Și au investit masiv.
În România am incuiat curțile școlilor. În România primăriile, CJ-urile, ministerele investe zeci, dacă nu sute, de milioane de euro anual în echipe de fotbal profesionist. Îm România Ministerul Educației nici nu știe că există ora de sport. Cred că apogeul era atins acum de domnul Bolojan care voia ca învățătoarele să predea și ora de sport copiilor.
Domnule Naum, haideți să cerem împreună stoparea finanțării sportului profesionist din bani publici și creșterea procentului din PIB-ul local investit în copii și juniori.
În Slovenia statul (Guvern, Primarie, orice alta institutie) pune la bataie doar baza (bazin, sala, stadion, pista etc). Mai departe e treaba privatului. 85% din banii din sportul sloven provine din privat. Sponsori, companii, familii etc.
Putem oricând să trecem și la Croația ca exemplu. Unde se lucrează 90% din timp pe psihic. De la copiii de 6-7 ani. Ei construiesc luptători. În Croația statul investește în sport. Mult. Chiar și în cel profesionist. Dar doar în acele sporturi care pot reprezenta la nivel olimpic țara. Pentru fotbal? Niciodată. Federațiile din Croația fac un lucru care ar trebui să fie model pentru România. Având o diasporă uriașă urmăresc orice copil apare la echipele de juniori ale cluburilor din vest care are nume croat. Și îl atrag către naționalele Croației.
Islanda e o țară și mai mică. Pe lângă investițiule în săli Islanda oferă fiecărui părinte un voucher de 500 euro ca să plătească clubul unde actoveaza copilul. De aia a ajuns Islanda să fie prezentă în toate competițiile.
Închei cu o comparație extrem de dureroasă. În România avem în jur de 280.000 de sportivi legitimați astăzi. În Slovenia sunt peste 150.000 de sportivi legitimați, la 2 milioane de locuitori. Dacă am păstra proporția la populație în România ar trebui să avem peste 1,3 milioane de sportivi legitimați.
