MoonShotX nu este un program de marketing, este o investiţie. O preocupare a noastră a fost timpul de ce merg companiile româneşti peste hotare. Există această preocupare în continuare
Programul MoonShotX, derulat de Raiffeisen Bank în parteneriat cu InnovX, îşi propune să accelereze extinderea internaţională a companiilor româneşti şi să contribuie la formarea unui mediu de afaceri expansiv atât în România, cât şi la nivel regional, susţin Cristian Sporiş, vicepreşedinte, divizia corporate şi investment banking, membru în consiliul director al Raiffeisen Bank România, şi Diana Dumitrescu, CEO, InnovX.
„Aşa cum ne place să spunem, ediţia din acest an este MoonShotX 2.0. Pentru că am învăţat şi noi, la rândul nostru, din ediţia precedentă cum să facem lucrurile mai bine, mai uşor pentru participanţi, pentru antreprenorii care au curajul să vină să ni se alăture. Tocmai de aceea au fost două etape ale programului, prima etapă cu 20 de companii selectate dintr-un număr mult mai mare, câteva sute, chiar mii, iar în a doua etapă rămân 15 care chiar au planuri să se extindă internaţional“, a spus Cristian Sporiş în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ZF Live.
Programul MoonShotX este o iniţiativă a Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX ce se adresează companiilor româneşti cu cifre de afaceri cuprinse între 5 şi 50 de milioane de euro, care se pregătesc pentru extinderea internaţională.
A doua ediţie a programului a fost lansată în luna octombrie a anului trecut şi se va derula pe parcursul a opt luni, incluzând vizite şi sesiuni de învăţare pe pieţe-cheie precum Statele Unite, Austria, Regatul Unit şi Japonia.
