Nu prin accident, nu prin oboseală istorică, ci prin decizie politică explicită. Regulile care au structurat lumea timp de opt decenii sunt contestate chiar de actorii care le-au fondat, iar Europa, crescută strategic sub protecția unui hegemon, descoperă că protecția nu mai este un dat structural.
Demolarea actuală nu este o anomalie exotică. Este revenirea istoriei într-un spațiu care a crezut că a domesticit-o. Europa nu este un spectator al acestui proces, este produsul lui. Integrarea europeană s-a construit pe două piloni: securitatea externalizată și prosperitatea generată de o economie globală deschisă. Când hegemonul devine ambivalent, când sprijinul devine negociabil, când alianțele sunt discutate în termeni de cost-beneficiu, fundația începe să vibreze.
În viziunea mea, discursul lui Marco Rubio de la Münich Security Conference merită citit mai puțin ca mesaj diplomatic și mai mult ca simptom de structură. Nu pentru că ar fi adus o doctrină completă, din contră, una dintre trăsăturile lui a fost lipsa detaliilor precise despre NATO și Rusia, ceea ce i-a iritat pe mulți europeni. Dar tocmai această combinație de reasigurare simbolică și ambiguitate operațională devine semnul unei ordini post-hegemonice.
Hegemonul nu mai operează ca furnizor automat de bunuri publice: el negociază, condiționează, cere; își pune propriile priorități interne în centrul alianței.
A continua să tratăm dependența drept soluție structurală înseamnă a risca transformarea Europei într-un protectorat strategic voluntar. Nu impus prin ocupație, ci acceptat prin inerție, un spațiu care își declară maturitatea politică, dar își externalizează în continuare funcția fundamentală de descurajare.
Cred că miza reală pentru Europa nu este hegemonia, ci maturitatea. Europa trebuie să accepte că intră într-o epocă post-innocentă. O epocă în care securitatea nu este un bun gratuit, în care normele trebuie apărate, în care progresul nu este garantat. Demolarea globală este deja în curs, nu o putem opri. Dar putem decide dacă vom fi parte din ruine sau parte din reconstrucție.
Luciditatea nu garantează victoria, dar absența ei garantează marginalizarea.
Am dezvoltat analiza despre demolarea lumii, sfârșitul inocenței și reconstrucția lucidă a puterii europene pe larg, pe canalul Fragilități contemporane
