Salut decizia președintelui Nicușor Dan de a participa la reuniunea Consiliului pentru Pace în calitate de observator.

Este soluția rațională pe care am propus-o încă din primele zile ale acestei dezbateri: prezență, dar fără adeziune automată; dialog, dar fără asumări premature; echilibru între ancorarea europeană și menținerea unei relații strategice solide cu Washingtonul.

S-a spus în spațiul public că nu ar exista această opțiune, că ar fi „take it or leave it”. Realitatea diplomatică a demonstrat contrariul. Statele serioase își negociază formatul participării. Iar parteneriatele cu miză împărtășită înțeleg să acomodeze o marjă, atunci când acest lucru este justificat.

Faptul că Washingtonul a acceptat un format de observator confirmă că România are loc la masă atunci când își formulează clar interesele. Relația strategică nu este un gest de politețe, ci un proces de ajustare reciprocă.

Președintele a ales să nu se cantoneze nici în zona de confort a amânării și nici în logica facilă a adeziunii reflexe. A ales varianta care păstrează marja de manevră și transmite seriozitate. Într-un moment în care echilibrele transatlantice sunt în flux, aceasta este o decizie corectă!

Cele două imperative ale României – apartenența europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite – nu trebuie puse în opoziție. Ele trebuie să devină convergente.