Sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm. Ritmul creşterii alocărilor bugetare pentru sănătate depăşeşte semnificativ creşterea PIB, iar menţinerea acestui ritm pe termen lung riscă să conducă la nesustenabilitatea financiară, am arătat la conferința ” Quo vadis 2026- O Românie rezilientă : cum reducem deficitul de protecție într-o lume a riscurilor multiple?, organizată de Institutul de Studii Financiare si DC Media Group.

În ultimii ani bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a crescut semnificativ, cu aproape două miliarde de euro, dar cu toate acestea, resursele rămân insuficiente pentru a acoperi nevoile sistemului.

În acest context, reformele asumate, precum regândirea sistemului de sănătate şi dezvoltarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu avansează lent. Alocările bugetare continuă să favorizeze asistenţa medicală spitalicească, care rămâne necesară, însă această abordare limitează dezvoltarea medicinei de familie şi a serviciilor ambulatorii de specialitate.

Dezvoltarea ambulatoriului de specialitate este justificată atât de necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare, cât şi de progresele tehnologice, care permit diagnosticarea şi tratarea multor pacienţi fără internare, însă dezechilibrele de finanţare persistă. Spre exemplu, venitul mediu al unui medic care lucrează cu normă întreagă în ambulatoriul de specialitate reprezintă aproximativ 60% din venitul unui medic de familie, situaţie considerată inechitabilă, fără ca aceasta sa însemne ca medicina de familie ar fi prea bine plătite.

O soluţie importantă pentru aducerea de fonduri suplimentare în sistemul de sănătate este dezvoltarea asigurărilor complementare și suplimentare de sănătate. În prezent asigurările private reprezintă sub 1% din totalul cheltuielilor de sănătate din România, fiind adesea confundate cu abonamentele medicale.

Pentru dezvoltarea lor sunt necesare două condiţii esenţiale: definirea mai clară a pachetului de servicii de bază acoperite prin CASS şi delimitarea serviciilor complementare sau suplimentare, precum şi introducerea unui sistem eficient de deductibilităţi fiscale. Deşi există deja o deductibilitate anuală de până la 400 de euro, aceasta este insuficient direcţionată către sănătate şi ar trebui regândită exclusiv pentru stimularea asigurărilor complementare si suplimentare in sistem public sau privat.

Un alt element esenţial îl reprezintă educarea pacienţilor.

De asemenea, oferirea de servicii private în spitalele publice poate contribui la creşterea veniturilor angajatilor si spitalelor şi la reducerea direcționării medicilor către sectorul privat. Medicii ar putea desfăşura activităţi in regim privat după program, în aceleaşi spitale publice, folosind infrastructura existentă, fie pe baza asigurărilor complementare si suplimentare.

Având în vedere investiţiile majore în noi spitale si dotări realizate sau în curs de realizare, exploatarea eficientă a noii infrastructuri este esenţială. Aceste unităţi necesită costuri ridicate de exploatare, care pot fi acoperite doar printr-o utilizare intensivă şi prin furnizarea de servicii medicale generatoare de venituri suplimentare.

Cu un mix de măsuri: dezvoltarea serviciilor ambulatorii, introducerea asigurărilor publice sau private complementare si suplimentare, educarea pacienţilor şi valorificarea eficientă a investiţiilor în infrastructura spitalicească, putem asigura sustenabilitatea sistemului sanitar românesc.