de Radu Puchiu
Există un reflex aproape automat atunci când apare o tehnologie nouă: o tratăm ca pe o ruptură radicală de tot ce a fost înainte. Ca pe o excepție istorică. Inteligența artificială este, probabil, cel mai recent exemplu. O vedem descrisă când ca miracol, când ca amenințare existențială, când ca soluție universală.
Privită însă în perspectivă, AI nu face decât să accelereze un tipar vechi: de fiecare dată când o inovație tehnologică fundamentală devine suficient de matură, suficient de ieftină și suficient de răspândită, ea încetează să mai fie avantaj competitiv și devine infrastructură. Iar când se întâmplă asta, valoarea și puterea nu dispar. Se mută.
Unde? Hai să vedem istoric ce s-a întâmplat!
