În drumul glorios spre totală impredictibilitate, am ajuns in februarie și încă nu sunt convins că am premisele pentru a construi proiecții despre 2026. Nu-i problemă, decembrie e încă departe.
Ce-i drept, câteva circumstanțe atenuante ar fi. Nici ai noștri, nici ai lor nu s-au grabit să își facă treaba la timp, ca să putem și noi să facem predicțiile la început de decembrie, să ne ducem la galele obișnuite și apoi să închidem în așteptarea lui Moș Crăciun.
Ai noștri nu au scris încă nici titlul legii bugetului. Probabil s-au gândit că nu merită efortul până nu e clar cine semnează pe acolo… Încă avem să clarificăm ce impozite și taxe vom plăti, ce licențe industriale va trebui să obținem în cadrul efortului de creștere a competitivității economice și ce piețe noi ni se deschid în cadrul efortului de protecție împotriva agresorilor economici internaționali. Sau era invers?
La Bruxelles, oscilăm incă între momente glorioase de curaj și coerență precum a fost reacția pe Groenlanda, unde un UEPlus (că a aliniat și UK) a declanșat instantaneu efectul TACO[1] și a arătat ce forță avem, respectiv momente penibile de genul amânării Mercosur de frica … chiar, de frica cui?
La Washington, nici nu știi – să cumperi aur sau să vinzi? Să ții pașaportul la tine sau să nu scrii pe facebook? Să crezi că își pune Trump om la FED? Iată că l-a pus, ca să scadă dobânzile și, surpriză, piețele cred că o să facă pe dos. Noroc că la Beijing se derulează un efort concurent de automutilare, destul de asemănător cu cel al lui Stalin din 1937, de vor rămâne în curând fără generali.
