Pentru prima oară de la destrămarea URSS, un președinte ales al Republicii Moldova spune că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. Chiar dacă Maia Sandu consideră că încă nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România și preferă să meargă pe drumul integrării europene, important este că lasă să se înțeleagă că unirea cu România ar fi o alternativă posibilă dacă ar exista un suport majoritar în populația Republicii Moldova.

Cred în unire. Consider că este firească și legitimă. Și ar fi fost foarte normal să se fi petrecut până acum. Nu s-a întâmplat pentru că revolta populară a fost confiscată de grupul prosovietic condus de Ion Iliescu, care a pus mâna pe putere și a jucat mult timp după partitura primită de la Moscova. Ulterior, atât în România, cât și în Republica Moldova pașii făcuți pentru regăsire și apropiere naturală au fost șovăielnici și cu multe poticneli.

Astăzi, deși contextul geopolitic pare mai degrabă nefavorabil, în realitate poate să îi facă pe mulți să înțeleagă că unirea este posibilă, necesară și benefică pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Depinde doar de noi să înțelegem asta și să acționăm inteligent și hotărât pentru a ne împlini destinul.

P.S. În fotografie sunt deputații Sfatului Țării care au votat în 27 martie 1918 unirea necondiționată cu România

Author

Write A Comment