Strasbourg – Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu a declarat marți că România ar trebui să aibă o agenție interguvernamentală care să se ocupe de implementarea programului SAFE, așa cum au Polonia, Franța și Germania.
‘Nu putem intra nici în programul de drone, nici în programul SAFE, dacă nu vom face o instituție interguvernamentală care să se ocupe de asta, o agenție care să se ocupe de asta, pentru că altfel orice proiect cade între Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Cabinetul Prim-ministrului. Ar trebui să avem o agenție care să se ocupe de implementarea programului SAFE, de exemplu, și care să fie interguvernamentală. Așa au făcut toate țările. Au făcut Polonia, Franța, Germania, toți au făcut pentru proiectele europene, au făcut agenții separate. Pentru că altfel nu funcționează interguvernamental’, a spus Dîncu, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg.
