Liderii principalelor state europene și ai Uniunii Europene au convenit să colaboreze cu Statele Unite pentru a asigura garanții de securitate solide Ucrainei și pentru a sprijini redresarea sa economică, în cadrul unui posibil acord de încetare a războiului, potrivit unei declarații comune privind Ucraina care prevede crearea unei „forțe multinaționale pentru Ucraina” și menținerea armatei ucrainene la un nivel de 800.000 de militari.

Documentul, adoptat de liderii Germaniei, Franței, Marii Britanii, Italiei, Poloniei, Danemarcei, Olandei, Finlandei, Suediei și Norvegiei, dar și de președintele Consiliului European, Antonio Costa, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cuprinde șase direcții pentru viitoarele garanții de securitate și măsuri de reconstrucție economică a Ucrainei:

– furnizarea unui sprijin susținut și semnificativ pentru Ucraina în vederea consolidării forțelor sale armate, care ar trebui să rămână la un nivel de pace de 800.000 de militari, pentru a putea descuraja conflictele și a apăra teritoriul Ucrainei;

– o „forță multinațională pentru Ucraina” condusă de Europa, alcătuită din contribuțiile statelor dispuse să participe, în cadrul Coaliției celor dispuși și sprijinită de Statele Unite. Aceasta va contribui la regenerarea forțelor Ucrainei, la securizarea spațiului aerian ucrainean și la sprijinirea siguranței maritime, inclusiv prin operarea pe teritoriul Ucrainei;

– un mecanism de monitorizare și verificare a încetării focului condus de Statele Unite, cu participare internațională, menit să ofere avertizare timpurie în cazul oricărui atac viitor și să atribuie și să răspundă oricăror încălcări, alături de un mecanism de deconflicție pentru identificarea unor acțiuni reciproce de detensionare, în beneficiul tuturor părților;

– un angajament juridic obligatoriu, sub rezerva procedurilor naționale, de a adopta măsuri pentru restabilirea păcii și securității în cazul unui viitor atac armat. Aceste măsuri pot include utilizarea forței armate, asistență de informații și logistică, precum și acțiuni economice și diplomatice;

– investiții în viitoarea prosperitate a Ucrainei, inclusiv punerea la dispoziție a unor resurse majore pentru redresare și reconstrucție, acorduri comerciale reciproc avantajoase și luarea în considerare a necesității ca Rusia să despăgubească Ucraina pentru pagubele provocate. În acest sens, activele suverane rusești din Uniunea Europeană au fost imobilizate;

– sprijin ferm pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Declarația a fost adoptată după mai multe runde de consultări, la Berlin, între liderii menționați mai sus, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarii președintelui american, Steve Witkoff și Jared Kushner.

Presiunea este acum pe Rusia, care încă profită de pe urma unei desincronizări transatlantice.

Author

Write A Comment