Conf. univ. dr. Florin Abraham, cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a fost distins cu Crucea Cavalerului a Ordinului de Merit al Republicii Polone.

Distincția i-a fost conferită în cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurate la Palatul Belweder, reședința Președintelui Republicii Polone, vineri, 12 decembrie 2025, în semn de recunoaștere a contribuției sale substanțiale la activitatea și dezvoltarea Rețelei Europene Memorie și Solidaritate (European Network Remembrance and Solidarity – ENRS).

Continuarea, aici.

Author

Write A Comment