Istoria lumii e o evoluție de la forme de organizare simple către unele din ce în ce mai complexe. E o chestie inevitabilă – nu ai ce face, nimeni nu poate opri asta.

Avem așadar , în ordine : triburi, confederații de triburi, cetăți “independente”, națiuni, imperii regionale, imperii globale (cum a fost UK), structuri care acoperă un întreg continent (sua, china, India, UE, URSS/Rusia).

Chiar când eram în triburi mici mici simple – nu trăiam izolați. Tribul făcea comerț cu alte triburi, se căsătoreau între ei etc. Tările care sunt “mici” acum (cum ar fi Elveția, dubai sau Singapore sau luxemburg) sunt de fapt noduri cheie în capitalismul globalizat (pe acolo circula mărfurile și capitalul).

Nu există țară complet “suverană” (nici măcar SUA – care depinde de multă producție în afara ei, depinde de minerale rare și multe altele). Toți depindem unii de alții. Nu există nici o țară, organizație de oameni, nici una niciodată în istorie – care a putut funcționa fiind complet izolată de celelalte. Nu se poate, nu ai cum.

Lumea merge din ce în ce spre mai multă integrare tehnologică și economică (citiți postarea asta pe o rețea globală de pe un telefon care e folosit în toată lumea la fel, vă conectați la internet care e global, informațiile voastre sunt împărțite în centre de date împărțite pe glob). Chiar tari cum ar fi germania sau Franța sunt PREA MICI să mai fie in vreun fel suverane și complet independente (e nevoie de o integrare mai mare în interiorul Europei pentru a nu dispărea, pentru a avea o șansă de viitor față de China sua sau India care sunt de fapt continente integrate complet).

Asta nu înseamnă – din contră – să ne abandonăm credințele valorile tradițiile etc. din contră așa te diferențiezi în interiorul rețeleli globale. Însă – să speri ca poți produce tot aici, ca te poți închide cumva, să te izolezi de lume – este ceva psihiatric. E ca o persoană bolnavă mental care se închide în casă și refuză să mai iasă, sau fuge sa stea singură în pădure. E clar care e finalul cu așa “strategie”.

Deci – oricât nu ne convine – globul e glob si e integrat si asa funcționează lumea. E irelevant ca ne place sau nu. Ideea e cum câștigăm jocul pe o scenă mult mai mare, cum nu ne facem de râs.

Și ideea ca trebuie să fugim în pădure la mure și ca putem supraviețui izolați ca “avem de toate” e pur și simplu simptom de boală psihică, de frica de realitate, de fugă de adevăr. Nu funcționează. E faza de dinainte de final dacă o luăm în direcția aia – fix cum pe vremuri japonezii bătrâni și bolnavi mergeau în păduri să moară acolo să nu deranjeze familia. E o decizie de auto-eliminare nu de viitor.