de Cristian Grosu
Planul de pace (de fapt, un draft) ieșit ”pe surse” în spațiul public – conceput, aflăm tot pe surse, de către SUA și Rusia – suscită, așa cum era și firesc și legitim – multă emoție în privința modului în care iese Ucraina din acest război.
Înainte de-a analiza prevederile lui și a încerca o evaluare a pierderilor și câștigurilor pentru Occident și pentru Ucraina, să mai observăm un lucru:
oricât de îndreptățite, emoțiile sunt tardive, ele își aveau locul acum 11 ani, la anexarea Crimeii, când Rusiei de atunci trebuiau să i se impună sancțiunile din ultimii 3 ani. Dar Occidentul de atunci a luat situația în bășcălie (glumele cu ”omuleții verzi”), cât despre sancțiuni… – Germania s-a ales cu Nord Stream II, Franța cu niște contracte de armament, iar America lui Obama s-a ales cu non-combatul și comoda lipsă de viziune pe care noi, românii, le cunoaștem din epoca Iohannis.
Europa noastră a pierdut teritoriile Ucrainei care se află azi în discuție în Planul de Pace nu săptămâna trecută și nici acum 3 ani jumate la începerea războiului:
ci acum 30 de ani, când, decretând ”sfârșitul istoriei”,
a încetat să mai contribuie cu 2% din PIB la bugetul de înarmare ca state NATO,
și-a legat soarta economiilor de gazul rusesc și, în stil pur comunist, a crezut că există lucruri gratuite pe lumea asta – securitatea fiind unul dintre ele.
