Dragi lideri politici, să fii un aliat loial nu înseamnă să stai în poziția ghiocelului.

Odată cu planul de pace propus de Washington și presiunea pusă pe Ucraina pare că s-a trezit și Europa. A înțeles că trebuie să devină un jucător militar credibil, nu doar o piață economică. Urmează să vedem dacă poate.

​În timp ce strategia de securitate europeană se rescrie România este absentă. Polonia este liderul de facto al flancului estic, investind masiv în apărare și impunându-se ca o voce care nu poate fi ignorată la Washington. Țările Baltice sunt giganți diplomatici: vocali, proactivi, construiesc linii de apărare și setează agenda morală a Europei.

​Ce facem noi?

Suntem țara cu cea mai lungă graniță cu conflictul. Suntem o națiune mare a Europei. Ne dorim să fim principalul jucător la Marea Neagră. Avem toate atuurile geografice și militare pentru a fi o putere regională, un pilon indispensabil în negocierile viitoare.

​Și totuși, diplomatic, alegem “strategia ghiocelului”.

Vom avea cea mai mare bază NATO din Europa la Mihail Kogălniceanu, găzduim batalioane multinaționale și exerciții militare majore, oferim din prima zi a conflictului din Ucraina coridoare logistice pentru ajutoare. Ce ne lipsește cu desăvârșire este viziunea!

Preferăm să fim executanți cuminți, nu parteneri care vin cu soluții. În loc să fim la masa unde se discută viitorul Ucrainei și securitatea Mării Negre riscăm să aflăm deciziile de la televizor.

Oare are cineva idee care sunt interesele noastre de securitate referitoare la pacea din Ucraina? Ne putem permite riscul să devenim o zonă tampon? Ne dorim acest lucru?

Este o vorbă. Dacă nu ești la masă înseamnă că ești in meniu. Într-o lume dominată de tigri geopolitici chiar ne dorim să fim în meniu?