Directorul Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din Oradea, profesorul Adrian Hatos, este noul președinte al Societății Sociologilor din România (SSR).
Universitarul orădean, fost senator PNL, a fost ales de colegii sociologi să ajungă în fruntea organizației profesionale, în cadrul unei conferințe care a avut loc la Universitatea din București.
Hatos afirmă că este onorat de alegerea sa în această funcție și, totodată, conștient de responsabilitatea pe care o are pentru a menține „direcția pozitivă” a activității SSR.
„În ultimii ani asociația a fost pe un trend ascendent, evoluție pentru care sunt recunoscător echipelor care au asigurat conducerile anterioare. Alegerea mea este și o recunoaștere a locului ce nu poate fi ignorat pe care îl ocupă sociologia orădeană la nivel național, mai ales că tocmai am sărbătorit 15 ani de la înființarea domeniului de doctorat sociologie la Universitatea din Oradea”, a declarat profesorul, citat într-un comunicat al Universității din Oradea.
