Am văzut în acest weekend “Cravata galbenă”. Un “must see” pentru orice iubitor de cultură din această țară. Sergiu Celibidache a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Filmul este realizat de fiul său, Serge Ioan Celibidachi, cu venerație, cu dragoste și grijă pentru detalii. Filmul este alert, iar trecerile prin timp, înainte și înapoi, se fac firesc, într-o succesiune care te ține cu respirația tăiată în cele peste două ore de proiecție.

Am aflat multe lucruri pe care nici nu le bănuiam despre viața maestrului. Am știut mereu de îndărătnicia cu care a refuzat să facă înregistrări. Nu am știut însă că de aici i s-a tras alungarea sa de la Filarmonica din Berlin, al cărei prim dirijor a fost între 1945 şi 1952; în 1954, la retragerea lui Wilhelm Furtwängler, a fost preferat Herbert von Karajan, care a lasat înregistrari monumentale, referinţă muzicală până în ziua de azi.

Din fericire, în pofida opoziției sale, au rămas și înregistrări audio și câteva, nu foarte multe, filmări ale unor interpretări ale sale. În felul acesta, maestrul trăiește încă printre noi, chiar dacă perfecționismul său împins până la extrem l-ar fi determinat să nu lase posterității nimic din fascinantele sale realizări artistice.

Aș încheia cu un regret: nici “Electrecord”, nici altă casă de înregistrări din țară nu s-a ostenit vreodată să ofere publicului larg înregistrări ale celui mai mare dirijor român al tuturor timpurilor. Cred că am merita ca marile figuri ale culturii românești să fie puse în valoare și în țara în care s-au născut.