Proiect de țară – România 2040. Ce elemente ar trebui să propună stânga românească. În această analiză prezint nevoia fundamentării unui Proiect de țară România 2040. Propun 20 teme strategice economice și sociale de introdus în acest Plan de țară. Lumea se află și se va afla până în jurul anului 2030 într-o perioadă de incertitudine și conflicte, asociată ciocnirii de hiper-cicluri Kondratieff. Avem nevoie de solidaritate, activism, de o strategie și de poziții bine fundamentate. De un Proiect de țară.
Prin Proiectul de țară 2040, România trebuie să facă saltul de la lipsa de viziune strategică din prezent. Altfel, de la țara central-est europeană cu cea mai ridicată viteză de convergență față de media UE din perioada postaderare, putem ajunge la o țară prinsă în capcana venitului mediu, o societate intens polarizată și o economie stagnantă. Iar de aici la drumul înapoi către periferia UE nu este decât un pas. Decidenții români trebuie să lase orgoliile, încăpățânarea, stările de omnipotență și omnisciență la o parte și să asculte vocea poporului. Altfel, România riscă să piardă trenul convergenței reale și să se întoarcă în urmă cu 10 ani, după ce în ultimul deceniu a reușit să ajungă din urmă Polonia și să întreacă Ungaria, Slovacia, Grecia, Croația și Letonia.
Stânga are tot dreptul de a face primul pas spre o nouă viziune. Stânga a fost motorul principal al deciziilor privind aderarea la Uniunea Europeană, NATO și Schengen. Trebuie să-și propună și acum asumarea obiectivelor Proiectului de țară România 2040.
Zece teme economice fundamentale pentru Proiectul de țară România 2040. Patriotism Economic – dezvoltare prin Productivism și investiții, nu prin austeritate oarbă; Consolidare bugetară inteligentă – Reforma cheltuielilor publice și raționalizarea cheltuielilor (spending review) în marile sisteme bugetare.; Consolidare bugetară inteligentă – Creșterea veniturilor bugetare prin combaterea evaziunii fiscale și lărgirea bazei de impozitare; Echitate social și fiscală – Introducerea impozitării progressive; Dezvoltare și reducerea decalajelor regionale prin investiții – Investiții masive în infrastructură, susținute de absorbția maximă a fondurilor europene; Mâncare sănătoasă din ferme românești – prin dezvoltare rurală și securitate alimentară; Relansarea economică prin Sprijinirea investițiilor strategice; Stimuli pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și antreprenoriatul innovator; Un stat puternic, activ și responsabil. Creșterea puterii soft a României; Digitalizarea economiei și a serviciilor publice; Energie ieftină și sustenabilă – tranziție verde echilibrată și securitate energetică națională.
Zece teme sociale fundamentale pentru Proiectul de țară România 2040. Reîntoarcerea la clasa muncitoare – Nu poverii austerității pe românii cu venituri mici și medii; Întărirea protecției sociale și reducerea sărăciei extreme; Sănătate publică de calitate, accesibilă pentru toți; Educație de calitate și șanse egale pentru toți copiii; Sprijinirea familiei și încurajarea natalității; Promovarea identității naționale și a valorilor patriotice; Protejarea tradițiilor culturale și a patrimoniului religios al românilor; Protejarea tinerilor și stoparea exodului acestora în străinătate; Locuințe accesibile și condiții decente de trai; Transparență, integritate și eficiență în guvernare, pentru recâștigarea încrederii publice.
