La zece ani de la prima mea contribuție la un Caiet Documentar al Editurii Club România, m-am bucurat să revin aseară alături de prieteni și de oameni preocupați de viitorul țării, cu un articol în cel de-al zecelea volum al Clubului, dedicat relației dintre România și Republica Moldova.

O reverență pentru Stoian Marius şi Victor Vevera care au reușit să creezs şi să întreține, de-a lungul anilor, un spațiu de reflecție și dialog despre marile teme strategice ale României.

Am semnat contribuția dintr-o dublă perspectivă: cea a fostului secretar de stat la Ministerul Transporturilor și cea a analistului geopolitic și consultantului strategic preocupat de spațiul în care se întâlnesc infrastructura, economia și politica externă.

Punctul de plecare este achiziția portului Giurgiulești de către Portul Constanța. Și cred că Marius Stoian are dreptate când spune că este probabil cea mai inteligentă mutare strategică făcută de statul român în relația cu Republica Moldova.

Giurgiulești este poarta Republicii Moldova către transportul maritim internațional. Împreună cu Constanța, poate deveni mult mai mult decât un coridor logistic între Dunăre și Marea Neagră.

Teza articolului este simplă: trebuie să trecem de la interconectare la integrare economică. Să folosim infrastructura pe care o construim pentru a atrage investiții, industrie și activități economice care să creeze valoare de ambele părți ale Prutului.

Mai simplu spus: nu este suficient să transportăm valoare. Trebuie să începem să o și producem.

Propun, în acest sens, dezvoltarea unui complex economic România–Republica Moldova, cu Constanța–Giurgiulești drept unul dintre principalele sale puncte de sprijin.

Trei priorități concrete:

1. Completarea infrastructurii critice, în special a conexiunilor feroviare și logistice dintre cele două porturi.

2. O coordonare instituțională reală între București și Chișinău, care să aducă infrastructura, energia și politica industrială în aceeași logică de dezvoltare.

3. Atragerea capitalului privat și a investițiilor productive, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei.

Dincolo de porturi, cred că discuția este despre ambiția României pentru următoarele decenii.

Am petrecut treizeci de ani consolidându-ne locul în arhitectura europeană și euroatlantică. Avem acum șansa să folosim această poziție pentru a genera dezvoltare și stabilitate în jurul nostru.

România poate deveni o platformă strategică de integrare regională, de proiecție a forței sale economice și de stabilitate, capabilă să articuleze interesele europene și transatlantice în regiunea Mării Negre.

Subiecte concrete ca dezvoltarea complexului portuar Constanta – Giurgiuleşti pot da substanță unui nou proiect de țară, cu condiția să avem ambiția, continuitatea și consensul politic necesare pentru a le duce până la capăt. Iar integrarea cu Republica Moldova trebuie să fie un loc de la care începem, nu o destinație unde sperăm să ajungem.