Club România Buletin apariții media

Oana Camelia Șerban: Recunoscătoare pentru trei zile pline în prezența lui Jacques Rancière

Sunt foarte recunoscătoare pentru aceste trei zile pline în prezența lui Jacques Rancière și a celor care iubesc rigoarea și pasiunea lui seducătoare pentru estetică și politică, pentru cinematografie și artă modernă. Dincolo de curiozitatea fiecăruia dintre noi pentru omul Jacques Rancière și de șansa unică de a articula propria înțelegere cu privire la filosofia rancieriană (care și-a cultivat propria tradiție) în prezența autorului ei, am avut binecuvântarea unei întâlniri calde, colocviale, cu Didi-Huberman, și a unei scurte, dar surprinzătoare intersectări cu Étienne Balibar.

Nimic n-ar fi fost posibil din această sărbătoare intelectuală fără eforturile excepționalei Fabienne Brugère (care îmi umple inima ori de câte ori o întâlnesc, o ascult, o citesc și o revăd, o traduc și o redescopăr) și ale colegilor săi, Judith Revel (de o eleganță filosofică absolută) și Dork Zabunyan (cu o privire neiertătoare și fascinantă asupra cinematografiei). Am cunoscut foucauldieni, rancierieni, fani ai lui Derrida și devotați ai lui Deleuze, într-un Paris care ne-a primit în La Fabrique de la Flèche, Institut d’Etudes Avancées și Universitatea Panthéon-Sorbonne.

Lecția zilei de astăzi a fost prețioasă: că îl poți asculta pe Rancière vorbind despre “Noaptea proletarilor” în timp ce auzi tinerii francezi scandând pe străzile Sorbonnei pentru demnitate și militând, printre altele, pentru un sistem de educație mai bun. Acea Sorbonă care avea la orele dimineții atârnate cuvintele unei credințe pure și ale curajului de a spune adevărul, și care îmi amintea de nevoia de a fi realiști, tocmai cerând imposibilul, imperativul moral al religiei de stradă de la mai 1968. Vocea lui Rancière și conștiința febrilă a maselor, răsunând deopotrivă pe o scenă a coabitării istoriilor mari și mici, care se confruntă disensual și inedit, m-a făcut să înțeleg, încă o dată, de ce Descartes, Voltaire, Condorcet, Camus, Sartre, Malraux, Veil și alți eroi ai inimii mele au avut loc sub același cer și în aceeași țară, care tocmai își urlă absurdul, și de ce tinerii aceștia sunt nu o generație capricioasă și încurcată, ci neconsolată și, tocmai de aceea, demnă de a fi fericită. Sunt francezii care pot suferi de orice, dar nu de ignoranță, care vor duce viața mai departe convinși că libertatea e goală fără egalitate, și egalitatea imposibilă fără fraternitate.

Write A Comment