Lumea începe să se împartă tot mai mult între petro-state și electro-state. Iar România trebuie să decidă unde vrea să se poziționeze. Petro-statele își construiesc puterea economică în jurul rezervelor de petrol și gaze. Electro-statele încearcă să își construiască avantajul competitiv prin acces la electricitate abundentă, competitivă și cu emisii tot mai reduse.
Asta înseamnă o economie în care industria, transportul și încălzirea folosesc tot mai mult electricitatea, susținute de capacități noi de producție, baterii și, mai ales, de rețele capabile să integreze toate aceste tehnologii.
România nu este și nu va deveni un petro-stat. Producția românească de petrol a atins maximul istoric în 1976, iar de atunci a intrat pe un trend descendent. Astăzi, țițeiul extras în România acoperă mai puțin de 20% din consumul intern. În schimb, avem deja o producție importantă de electricitate cu emisii reduse și resurse pentru a o dezvolta.
Aici poate fi unul dintre avantajele României. Problema este că electrificarea economiei avansează încă prea lent, iar dezvoltarea rețelelor și a capacităților de stocare și flexibilitate nu ține întotdeauna pasul cu transformarea sistemului energetic.
Și nu este doar o discuție despre climă. Este o discuție despre competitivitate. Industria viitorului va depinde tot mai mult de accesul la electricitate sigură și competitivă. Dacă vrem să producem mai mult în România, să atragem industrie și să păstrăm aici locurile de muncă, nu doar să importăm tehnologiile dezvoltate de alții, electrificarea economiei trebuie să devină o prioritate economică.
