Ce alegem între victoria cu orice preț și colaborarea care ne poate duce pe toți mai departe? Eu știu ce am ales și de ce. Dar n-am făcut asta din prima. A fost nevoie de câteva lecții de viață.
de Claudiu Butacu
Madrid, septembrie 2012. Șase tiruri au plecat din București cu prima casă solară a României, PRISPA, împărțită în bucăți. În Villa Solar totul e programat la minut: macarale închiriate cu ora, ferestre de acces pe șantier, buffere calculate. Sun șoferii să le explic graficul. Tirul 5 la oră fixă. Tirul 4, opt ore mai târziu.
La capătul firului, un om râde. „Șefu’, eu vin cum îmi iese mie mai bine. Nu cum vă e vouă.”