Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), spune că perioada pe care o parcurgem este marcată de ambiguitate, iar această stare de fapt face misiunea economiștilor și a autorităților foarte grea, întrucât incertitudinea este aproape imposibil de modelat, deci este foarte greu de anticipat ce urmează.
„Incertitudinea este foarte greu de modelat. Suntem în incertitudine, iar atunci când incertitudinea se derulează mult timp apare ambiguitatea. Suntem într-un noment de ambiguitate. Aici ne aflăm și nu doar în România, la nivel global. Din acest ai nevoie de toate instrumentele pentru a vedea modul în care vor reacționa oamenii, statele”, a declarat Badea, la lansarea celei de-a doua ediții a INDEXULUI Sentimentului Economic Newmoney.ro – INSCOP.
Oficialul BNR a subliniat că , mai ales în aceste condiții de incertitudine, măsurarea sentimentului populației este esențială pentru a știi ce decizii trebuie luate. ” Este foarte important să înțelegem foarte bine care este percepția la nivelul societății. În aceste situații, sentimentul economic este cauză dar și semnal. Este cauză, pentru că determină deciziile de cumpărare, deciziile economice, dar și semnal. Agenții economici și oamenii din spatele lor nu sunt neapărat raționali. Au propriile lor percepții, propriile opțiuni. Deciziile lor sunt influențate fie de inerție, fie de mediul în care trăiesc.”, a subliniat Badea, conform căruia cgeia pentru ieșirea din ambiguitate este încrederea în viitor și, într-o anumită măsură, optimismul.