De la Basarab I până la venirea fanarioților, Valahia a funcționat cu un model al capitalei duble: Câmpulung – (Curtea de) Argeș, (Curtea de) Argeș – Târgoviște, Târgoviște-București.
Fiecare membru al dubletei avea un rol specific: unul era capitala principală, celălalt – capitala secundară. Iar rolul se putea transfera de la unul la celălalt (de regulă, orașul estic începea ca o capitală secundară și devenea în timp – sau foarte repede, cum a fost cazul Argeșului – capitala principală).
Modelul dublei capitale a fost preluat de la bizantini. În imperiul roman (să-i zicem de răsărit), capitala era Constantinopolul, iar capitala secundară (orașul co-domnitor, symvasilevousa) era la Salonic.
Grecia modernă a păstrat modelul bizantin până azi, cu Atena drept capitală principală și cu același Salonic/Thessaloniki pe post de co-capitală (symprotevousa), datorită, evident, prestigiului istoric al orașului.
Ironia la noi e că tocmai fanarioții – greci din Constantinopol fierți pe tradiția bizantină – sunt cei care au înlocuit definitiv modelul dublei capitale cu cel al capitalei unice.
Dar dacă acest model ar fi fost păstrat – sau dacă am începe să-l revalorizăm – mie, ca bucureștean, mi-e mai mult decât limpede că rolul de co-capitală sau de capitală secundară nu poate fi atribuit decât Iașiului. Pentru prestigiul istoric de capitală a unui stat cofondator al României – dar și pentru că Iașiul chiar a avut rolul, în timpul primului război mondial, când Bucureștiul a fost ocupat, de capitală de război a țării.
Altfel, mai mult ca zâmbet, să notăm că Imperiul e încă viu prin dubletele lui.
Da, nu mai avem Constantinopolul – dar avem în continuare Salonicul, cealaltă capitală. Și, da, Hagia Sophia constantinopolitană ne-a fost furată – dar avem în continuare Hagia Sophia din Salonic, aproape la fel de veche însă cu prestigiul ținut încă relativ în umbră.
Și, da, Romania nu mai este – dar avem în continuare România ca expresie latinofonă a vechiului imperiu bilingv, greco-latin. Aceeași Românie care de secole funcționează ca safe haven al regiunii.
Suntem în Balcani. Dacă știm să vedem dubletele, vedem și că imperiul trăiește încă. Nu formal – poate că formal nu va mai reveni niciodată și poate că e bine să nici nu revină – dar substanța lui e încă vie, palpită de viață.
