Acum aproape 8 ani, pe 31 octombrie 2018, BCR intra în Guinness World Records, cu cea mai mare lecție de educație financiară din lume. 13.230 de oameni, în 25 de orașe. O zi despre care am crezut, sincer, că se trăiește o singură dată în viață… doar că, din fericire, colegii mei au avut alte planuri.
Ieri, peste 400 dintre profesorii Școala de Bani au fost în mai mult de 550 de companii private și instituții publice, din 36 de județe plus București. Au intrat în fabrici, în clădiri de birouri, în brutării și pe șantiere. Au ajuns în primării, în licee, în clinici medicale și unități militare. Au vorbit despre temele din Eurobarometrul cunoștințelor financiare. Despre dobânzi, inflație, investiții și securitate digitală. Au răspuns la întrebări. Unele simple, altele deloc. Au discutat despre ce înseamnă să iei decizii despre viața și bani în cunoștință de cauză. Și au dat, împreună cu oamenii pe care i-au întâlnit, testul Naționalei de Edu Fin. Totul pentru ca, la finalul zilei, echipa noastră să fie mai mare cu 25.000 de oameni. Aproape dublu față de recordul mondial de acum 8 ani, și totul într-o singură zi.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au deschis ușa ieri și au făcut loc Naționalei de Edu Fin în programul lor. Peste 550 de companii și instituții înseamnă o bună parte din economia acestei țări, iar felul în care ne-au primit ne-a arătat că educația financiară contează. Mai mult, ne-au arătat că România poate și că temele mari ale unei țări se rezolvă atunci când cetățenii se implică, cu optimism, efort și perseverență. Și pentru toate astea, le suntem recunoscători!
Ediția curentă a Flash Eurobarometrului privind competențele financiare, realizat de Comisia Europeană, este în plină desfășurare și se încheie în decembrie 2026. Mai avem patru luni de antrenament, iar ziua de ieri ne-a demonstrat că… avem echipă și că educația financiară poate deveni o mișcare națională.