Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 7,3 puncte în luna octombrie, în condiţiile în care…
România rămâne pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul încredere socială, iar nivelul redus de încredere între oameni afectează…
Am avut plăcerea să o reîntâlnesc la Bruxelles pe Roxana Mînzatu, Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, titulara unuia din cele…
Din această săptămână, OCDE are doi noi Secretari generali adjuncți, care i se alătură lui Mathias Cormann la conducerea organizației.…
Răspundem apelului lansat de Președintele României, Nicușor Dan, de a dezbate public proiectul de Strategie Națională de Apărare. Am avut…
Banca Comercială Română (BCR) a încheiat cu succes cea de-a doua emisiune de euroobligațiuni, atrăgând 500 milioane euro și consolidându-și…
Energia nucleară a revenit în atenţia lumii întregi în contextul în care prognozele privind cererea de energie indică o creştere masivă…
Banca Transilvania a încheiat cu succes prima sa emisiune de obligațiuni AT1 pe Euronext Dublin, după ce investitorii au transmis…
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la prima zi de tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) –…