Sunt momente în viață care cer sărbătoare, dar generează multă introspecție, dubii și da și anxietate.Acum un an, când m-am întâlnit cu Raluca Anton la un eveniment organizat de Academia Concordia și i-am propus să scriem o carte împreună despre conflict, nu mă așteptam ca propunerea să fie acceptată pe loc.
M-a speriat răspunsul, pentru că mai degrabă mă așteptam la o amânare sau temporizare politicoasă. Horia Tecau a fost primul om căruia i-am povestit despre proiect și mi-a zis că îi place și acceptă invitația să facă parte din demersul nostru. Mi-a mai revenit curajul un pic.
Apoi a venit Paul Olteanu, care nu doar că a acceptat să participe în proiect, dar mi-a și propus să facem ceva și pe Mind Architect. Eu am crezut că un episod, ca apoi să aflu surpins că el se gândea la un întreg sezon. A revenit la loc anxietatea.
Apoi odată cu validarea ideii și cu Gáspár György, cel care a scris despre momentele în care conflictul are sens, am simțit că suntem pe drumul potrivit.
În perioada de după, pas cu pas, au zis da și alții, oameni pe care îi admir din business, jurnalism, sport, armată, sectorul public, fiecare cu perspectiva lui, fiecare cu povestea lui.
Și, evident, Nemira Publishing House, care a susținut ideea cu mult înainte să ne punem pe scris.
Și a ieșit ce aveți aici. O carte despre un subiect greu de digerat, greu de tolerat și acceptat de mulți dintre noi. Un subiect cu potențial imens de construcție, dar și de distrugere, mai ales dacă este evitat.
Au ieșit 12 povești, fiecare unic, fiecare cu un mesaj profund, de la 12 oameni senzaționali. Fiecare poveste are și un debrief de la Raluca și una din partea mea, prima pe psihologie, pentru indivizi, a doua care disecă tiparele comportamentale din echipe.
Cartea noastră are 2 autori pe copertă, dar este creat de o mică comunitate de oameni care cred că are sens să mai visăm, să clădim și să sperăm.
Azi cartea iese pe piață și mă simt cum îmi imaginez că simte un părinte când își vede copilul lui făcând primii pași în lume. Am dubii, am anxietăți, dar mă simt și extraordinar de mândru pentru ce a ieșit și sper din suflet că opera noastră ne va ajuta să trăim mai mult conflict constructiv, care inevitabil duce la evoluție și creștere.
Sper să-l primiți bine, sper să-l ajutați să aibă o viață lungă și frumoasă.
Author
RRD Admin
