Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române, evidențiind caracterul simbolic al sărbătorii din acest an. Pentru prima dată, Ziua Limbii Române este marcată oficial în aceeași zi în România, Republica Moldova și Ucraina, fapt pe care șeful statului român l-a prezentat drept un moment cu o semnificație aparte.
„Astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române, într-un moment cu o semnificație aparte: pentru prima dată aniversăm împreună în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a subliniat că limba română reprezintă un element de legătură între comunitățile românești de pe cele două maluri ale Prutului și dintre acestea și comunitățile din Ucraina. În acest context, el a reafirmat angajamentul statului român de a proteja drepturile românilor de pretutindeni și de a susține promovarea limbii și culturii române dincolo de granițele țării.
„Suntem uniți de acest liant valoros al limbii române, care ne ancorează în istorie și ne deschide viitorul”, a transmis șeful statului român, accentuând dimensiunea culturală și identitară a limbii.
Nicușor Dan a adresat, totodată, o urare tuturor celor care contribuie la păstrarea și transmiterea limbii române: „La mulți ani Limbii Române și tuturor celor care o vorbesc, o scriu și o păstrează vie!”
În Republica Moldova, Ziua Limbii Române este marcată anual la 31 august, începând din 1990, sărbătoarea fiind strâns legată de mișcarea de renaștere națională și de revenirea la grafia latină.
În România, Ziua Limbii Române a fost instituită oficial în 2013, prin lege, data de 31 august devenind zi de sărbătoare dedicată limbii române.
În Ucraina, anul 2026 marchează prima celebrare oficială a Zilei Limbii Române. Instituirea acestei zile a fost decisă prin Decretul nr. 235/2026, semnat de președintele Volodimir Zelenski la 12 martie 2026.
