Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden, în cadrul căreia au fost abordate principalele priorități ale cooperării bilaterale, cu accent pe procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state.

În cadrul discuției, șeful Executivului de la Chișinău a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Luxemburg în parcursul european al Republicii Moldova, subliniind că autoritățile luxemburgheze s-au numărat printre cei mai consecvenți susținători ai politicii de extindere a Uniunii Europene și ai integrării europene a țării noastre.

Premierul Vasile Tofan a reiterat angajamentul Guvernului de a continua implementarea reformelor necesare pentru avansarea negocierilor de aderare și a evidențiat importanța menținerii unei perspective europene credibile pentru statele candidate.

„Extinderea Uniunii Europene este o investiție strategică în securitatea și prosperitatea întregii Europe. Republica Moldova este pe deplin angajată să avanseze prin reforme și rezultate concrete și să valorifice fiecare oportunitate pentru a progresa în negocierile de aderare”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind etapele următoare ale procesului de negociere cu Uniunea Europeană și au convenit să mențină o coordonare strânsă în această perioadă decisivă pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Un alt subiect important al convorbirii a vizat aprofundarea relațiilor economice și investiționale dintre Republica Moldova și Luxemburg. Premierii au discutat despre oportunitățile de extindere a cooperării în domenii precum investițiile, serviciile financiare, digitalizarea și dezvoltarea mediului de afaceri, convenind să încurajeze intensificarea dialogului dintre instituțiile și comunitățile de afaceri din cele două țări.

Luxemburgul ocupă un loc simbolic și strategic în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova. La 25 iunie 2024, Marele Ducat a găzduit prima Conferință Interguvernamentală Republica Moldova–Uniunea Europeană, eveniment care a marcat lansarea oficială a negocierilor de aderare. De asemenea, la 15 iunie 2026, tot la Luxemburg, a avut loc deschiderea negocierilor pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, primul capitol al procesului de negociere, considerat esențial pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova.

Autoritățile de la Chișinău consideră că dialogul strâns cu statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv cu Luxemburgul, va contribui la accelerarea procesului de aderare și la consolidarea cooperării economice și politice în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/oficial/premierul-vasile-tofan-si-omologul-sau-luxemburghez-luc-frieden-au-discutat-despre-parcursul-european-al-republicii-moldova-si-extinderea-cooperarii-bilaterale

Author

Write A Comment