Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că România rămâne principalul partener al Republicii Moldova, iar relația strategică dintre cele două state constituie unul dintre cele mai importante avantaje ale țării în parcursul său european și în depășirea provocărilor cu care se confruntă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică”, difuzată de postul Moldova 1.
Șeful diplomației moldovenești a subliniat că relația dintre Chișinău și București, construită pe comunitatea de limbă, istorie și tradiție, oferă Republicii Moldova un sprijin esențial atât în dialogul cu instituțiile europene, cât și în momentele de criză. Potrivit acestuia, faptul că România susține constant Republica Moldova facilitează promovarea intereselor țării la Bruxelles și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene.
Oficialul a evidențiat că România a fost alături de Republica Moldova în toate perioadele dificile, oferind sprijin agricultorilor afectați de secetă, contribuind la consolidarea securității energetice și la dezvoltarea proiectelor de interconectare. În acest context, Mihai Popșoi a afirmat că apropierea dintre cele două state este fără precedent, iar nivelul de încredere reciprocă este foarte ridicat, menționând că Republica Moldova va rămâne recunoscătoare pentru solidaritatea manifestată de autoritățile și cetățenii României și că poate conta întotdeauna pe sprijinul partenerilor de peste Prut.
Referindu-se la relațiile cu Ucraina, ministrul Afacerilor Externe a remarcat că acestea s-au consolidat considerabil în ultimii ani, atât la nivel politic, cât și la nivel uman. El a explicat că relația strânsă dintre președinta Maia Sandu și președintele Volodimir Zelenski, precum și cooperarea dintre guverne și parlamente, au contribuit la întărirea parteneriatului bilateral.
Totodată, Mihai Popșoi a amintit că solidaritatea manifestată de cetățenii Republicii Moldova față de refugiații ucraineni a consolidat încrederea dintre cele două state. Potrivit acestuia, ospitalitatea de care au dat dovadă moldovenii, care și-au deschis casele pentru sute de mii de refugiați, a creat premisele unui parteneriat solid, ce oferă încrederea că problemele complexe de pe agenda bilaterală vor putea fi soluționate prin dialog și cooperare.
Ministrul Afacerilor Externe a vorbit și despre relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, apreciind sprijinul politic și economic oferit de statele membre și afirmând că diplomația moldovenească se bucură în prezent de relații excelente cu toate țările Uniunii.
În acest context, Mihai Popșoi a amintit de vizitele la Chișinău ale unor lideri europeni de rang înalt, precum președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul Poloniei, Donald Tusk, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. El a subliniat că asemenea vizite reprezintă o confirmare a sprijinului de care se bucură țara pe plan internațional și sunt rezultatul eforturilor diplomatice depuse în ultimii ani, precum și al oportunităților deschise de președinta Maia Sandu.
Șeful diplomației moldovenești a evidențiat și importanța parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, menționând că sprijinul american se reflectă în investiții concrete pentru consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii și întărirea capacităților de apărare.
În acest sens, Mihai Popșoi a amintit grantul nerambursabil de 130 de milioane de dolari destinat proiectului liniei electrice Strășeni–Gutinaș, precum și asistența de 36 de milioane de dolari acordată pentru domeniile securității și apărării, la care se adaugă sprijinul oferit în domeniul securității cibernetice. Oficialul a afirmat că relațiile cu Washingtonul sunt solide atât la nivelul Partidului Republican, cât și al Partidului Democrat și și-a exprimat convingerea că numirea unui nou ambasador al SUA la Chișinău și a unui nou șef al Misiunii OSCE va marca o nouă etapă în dezvoltarea cooperării bilaterale.
În încheiere, Mihai Popșoi a reiterat că relațiile externe ale Republicii Moldova s-au consolidat considerabil în ultimii ani, pe măsura avansării procesului de integrare europeană, iar cooperarea cu partenerii externi contribuie la întărirea securității, rezilienței și dezvoltării economice a țării.
