Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu liderul bulgar Rumen Radev, în cadrul căreia au fost abordate parcursul european al Republicii Moldova, dezvoltarea proiectelor bilaterale și noi oportunități de cooperare în domeniile economic și energetic.

Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, apreciind disponibilitatea autorităților bulgare de a împărtăși experiența acumulată în perioada aderării la Uniunea Europeană și în implementarea reformelor necesare alinierii la standardele europene.

În cadrul discuției, Vasile Tofan a evidențiat și contribuția importantă a comunității bulgare din Republica Moldova la dezvoltarea relațiilor dintre cele două state, reafirmând angajamentul Guvernului de a proteja identitatea lingvistică, culturală și tradițiile acesteia.

Un alt subiect important al dialogului l-a constituit reforma administrației publice locale, aflată în curs de implementare în Republica Moldova. Oficialul bulgar a apreciat măsurile de consolidare a capacității administrațiilor locale și și-a exprimat susținerea pentru procesul de modernizare instituțională desfășurat de autoritățile de la Chișinău.

Cei doi interlocutori au discutat, de asemenea, despre intensificarea relațiilor economice, subliniind potențialul de creștere a schimburilor comerciale și de atragere a investițiilor reciproce. O atenție deosebită a fost acordată cooperării în domeniul securității energetice, în contextul eforturilor Republicii Moldova de diversificare a surselor de aprovizionare și de consolidare a independenței energetice.

În acest sens, oficialii au evidențiat importanța dezvoltării proiectelor regionale și a valorificării oportunităților oferite de Coridorul Vertical de Gaze, proiect strategic care conectează sistemele energetice din Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina. Extinderea acestei infrastructuri este considerată un element-cheie pentru creșterea securității energetice și reducerea dependenței de sursele tradiționale de aprovizionare.

Discuția reflectă interesul comun al Republicii Moldova și Bulgariei pentru aprofundarea cooperării bilaterale și coordonarea eforturilor în domenii strategice, precum integrarea europeană, dezvoltarea economică și securitatea energetică, într-un context regional marcat de provocări geopolitice și de necesitatea consolidării rezilienței energetice.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/oficial/-primministrul-vasile-tofan-a-discutat-cu-omologul-sau-bulgar-rumen-radev

Author

Write A Comment